glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Legislația antitabac va fi revizuită conform standardelor europene

De la an la an, numărul persoanelor  ce se îmbolnăvesc  de afecțiuni asociate fumatului crește alarmant, de aceea Societatea Română de Pneumologie vrea să îmbunătățească legislația antitabac, iar orele de educație de sănătate referitoare la această ramură să fie prezente în școli, de la grădiniță și până în universități.

Cecilia Birău, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Hunedoara, susține că „la nivel local, anul trecut s-au înregistrat 264 de cazuri noi de cancer bronho-pulmonar, iar în primul semestru al anului 2014, alte 116 cazuri. Din păcate noi nu avem o legislație bine stabilită care să reglementeze aceste lucruri, că fumatul în locurile publice este strict interzis. La fel e și cu educația în școli; nu există destulă informare pe acest sector care să explice clar că fumatul este unul dintre cele mai nesănătoase vicii. Trebuie să ajungem și noi cât mai repede la normele și vigorile Uniunii Europene. Noi suntem buni la teorie, știm că nu e bine, dar tot o facem”.

Educație pentru sănătate de la grădiniță și până la facultate

Președintele Societății Române de Pneumologie, Florin Mihălțan, susține că „legislația antitabac va fi regrupată și reorganizată pentru a ne putea și noi supune normelor impuse de UE”. Acesta mai susține că de la anul va exista un program prin care educația pentru sănătate va fi mult mai pregnantă în școli, iar copiii de la grădiniță și până la facultate vor avea acces la informații și instruire cu privire la cauzele și urmările ce le are fumatul asupra corpului uman. Mihălțan este de părere că dacă aceste norme vor fi puse în aplicare, vor ajuta la scăderea incidenței și a prevalențelor afecțiunilor pulmonare.

Conform unui raport efectuat de Organizația Modială a Sănătății, anual mor din cauza afecțiunilor asociate fumatului 5, 5 milioane de oameni din întreaga lume, dintre care peste 600 de mii sunt fumătorii pasivi. La nivel național peste 33 de mii de români mor anual din aceste cauze, iar alte 10 mii se apucă de fumat la vârste tot mai fragede.

Back to top button