Le prieşte pe teren străin! FC Hunedoara, al doilea succes „afară”
Alb-albaştrii au reuşit al doilea succes al noului campionat. Hunedorenii au învins cu 2-1 (0-0) „lanterna” CS Ineu, după un meci în care gazdele au deschis scorul prin Kocsis (53). În cele din urmă, Geacă (59) și apoi Trășcan (68) – după un contraatac perfect – au adus toate punctele pe Cerna.
La fel ca şi în deplasarea de la Motru, echipa lui Titi Alexoi a revenit pe tabelă, după un final de meci gestionat foarte bine.
Un sfert de ceas, trei goluri
Cu orgoliul rănit după corecţia suferită la Becicherecu Mic (0-8), gazdele au forţat încă din primele minute, însă atacurile lor s-au oprit, aproape de fiecare dată, undeva pe linia de 16 metri a Hunedoarei. În aceste condiţii, alb-albaştrii au prins curaj şi au urcat în atac, iar Găceanu (7) şi Geacă (34) – fiecare cu capul – au trecut pe lângă gol. Până la pauză se joacă pe contre, iar arădenii au şi ei două oportunităţi de a deschide scorul, la aceeaşi fază, prin Kocsis şi Stănaia (40). Replica vine, prompt, de la Uibariu, al cărui şut frumos de la 25 de metri e scos de sub bară de Bak (43). La reluare, puţine menajamente şi după două raiduri în cele două jumătăţi, zărăndenii punctează primii: Şulumberechean trage de la 14 metri, Dragotă respinge greşit în faţă şi Kocsis, pe fază, reia în plasă (53). Hunedoara nu face pasul înapoi, rămâne sus şi bine face! Roiu execută excelent un corner şi Geacă reia cu capul, din 10 metri, în dreapta lui Bak (59). Cu moralul ridicat, puştii lui Alexoi mai lovesc odată, pe un contraatac de manual, cu Trăşcan aflat la finalizarea fazei rapide (68), iar ultimele minute îi prind cu aer în plămâni şi mult tupeu. Făgărăşanu şi Roiu trec şi ei pe lângă descprindere, în vreme ce Dragotă nu mai are emoţii decât la şutul lui Şulumberechean (82). Puştii cresc uşor. Primul test de maturizare, sâmbătă, pe „Michael Klein” în faţa liderului neînvins din Becicherecu Mic.
Sursa foto: Mircea Şerban Photography
CS INEU 1 (0)
Bak
Zdrenţan (75 Boldiszar)
Ciobanu
Tudoroiu
Talpaş (64 Georgiu)
Bilia
Purece (64 Tomuţ)
Kocsis (83 Cotoc)
Stănaia (cpt.)
Şulumberechean
Capătă
Antrenor: Cristian Sculici
FC HUNEDOARA 2 (0)
Dragotă
Ciucurescu
Găceanu
Geacă
Roiu (cpt.)
Şoit
Muntean (89 Grigore)
Uibariu (84 F. Pop)
M. Olariu (55 Blaga)
Trăşcan
Făgărăşanu (92 Horvath)
Antrenor: Titi Alexoi
Au marcat: Kocsis (53) / Geacă (59), Trăşcan (68)
Arbitru: Cristian Brașovean. Asistenţi: Dragoș Popa și Iosif Nasc (toți din Cluj-Napoca). Stadion: „Parc-central”. Spectatori: 250






