La Sarmiz Regia, copacii care cad sunt mai puternici decât statul român

Încă o distrugere de vestigii a avut loc la Sarmizegetusa Regia. Încă o rundă de explicaţii, motivaţii şi temeri. Situaţia „Stonehenge-ului” din Estul Europei e şi acum una extrem de dificilă.
O ramură a unui copac secular aflat aproape de Poarta Estică a incintei militare de la Sarmizegetusa Regia s-a rupt, marţi, şi a căzut peste zidul antic. Cel puţin 20 de blocuri de piatră au fost dislocate, iar altele cinci au fost sparte. „Nu avem încă o imagine completă a dimensiunii distrugerii, pentru că am decis să nu mutăm acea creangă până când nu evaluăm mai bine situaţia, deoarece ne temem să nu cumva să se prăbuşească zidul. E vorba despre o creangă a unui copac secular, grea de 1,5 – 2 tone, care a căzut de la o înălţime de aproximativ 20 de metri”, spune Vladimir Brilinsky, administratorul obiectivului istoric.
Copacul a cărui ramură s-a rupt nu se număra printre cei peste 100 de arbori pe care Consiliul Judeţean plănuieşte să-i extragă din zonă în iarna care urmează. Periodic, la Sarmizegetusa Regia cad copaci care produc distrugeri iremediabile. „Aici avem o pădure «în declin», cum spun specialiştii în silvicultură. Adică e o pădure extrem de bătrână, pe moarte. Din oricare copac de aici poate să cadă câte o ramură foarte grea care să producă distrugeri sau, Doamne fereşte, victime. Sunt necesare lucrări forestiere. Altă soluţie nu există”, mai spune Brilinsky.
Imprevizibilul care tot apare
După ce, cu chiu cu vai şi cu aproape un an pierdut, Consiliul Judeţean a reuşit să găsească o echipă care să taie copacii periculoşi, acum mai apar alte impedimente. La licitaţiile pentru lucrarea forestieră nu s-a prezentat nicio firmă privată, pe motiv că nu e rentabil să te chinuieşti să tai bucăţi de copaci sau copaci întregi, pe care apoi să nu-i poţi scoate cu utilaje grele din zonă. Accesul cu maşini mai grele de 4,5 tone pe acei ultimi 800 de metri ai drumului spre Sarmiz Regia este interzis. Utilajele grele sunt interzise şi în situl istoric, pentru că ar putea provoca distrugeri în stratul arheologic. Ocolul Silvic Dobra este, se pare, singura entitate care se încumetă să facă lucrarea. „Aşteptăm iarna, îngheţarea pământului, dar şi un strat gros de zăpadă. Vom vedea cu ce utilaje şi ce metode vom lucra acolo, dar vă asigur că nu vom face nimic care să pună în pericol situl istoric”, spune şeful Ocolului Silvic Dobra, Călin Popescu.
După „luptele” date cu Ministerul Mediului, pentru a se aproba tăierile de copaci din zonă (aria se află în Parcul Natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina), Consiliul Judeţean are acum încă o problemă de rezolvat: acordul arheologilor. Se pare că nu-l va obţine decât dacă va face un studiu geotehnic. „Arheologii ne-au cerut un astfel de studiu pentru că se tem să nu se producă alunecări de teren în urma tăierilor unor copaci. Sper că vom avea gata acel studiu geo până la finele lui decembrie. Estimez că lucrarea s-ar putea face în ianuarie – februarie, anul viitor. Repet, e vorba doar de o estimare, pentru că nu ştim ce-ar mai putea să apară, neprevăzut, pe parcurs”, spune vicepreşedintele CJ Hunedoara, Sorin – Adrian Vasilescu.





