glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

La Policlinica din Deva, dacă nu ai Internet, nu ai bon la cabinet

Zilnic la Policlinica Spitalului Judeţean de Urgenţe Hunedoara – Deva rămân între 200 şi 400 de pacienţi neconsultaţi. Conducerea unităţii spune că, deocamdată, nu are altă soluţie decât să le recomande bolnavilor să se programeze pe Internet sau telefonic. Bolnavii care nu au acces la Internet sau nu știu să-l folosească sunt nevoiți să stea la coadă de la primele ore ale dimineții ca să obțină un bon pentru o consultație. 

Statisticile din ultimii doi ani indică o creştere semnificativă a numărului de pacienţi care se adresează spitalului din reşedinţa de judeţ. Astfel s-a ajuns ca, în ultima vreme, în Ambulatoriul de specialitate să fie prezenţi, în medie, câte 1.000 de oameni pe zi. Policlinica poate consulta zilnic cel mult 700 de pacienţi. O parte se resemnează şi revin în altă zi, alţii merg în secţia de Urgenţe şi cer să fie consultaţi. Aceasta este una dintre cauzele pentru care, în 2014, Urgenţa a avut de rezolvat 47.600 de cazuri, cu 15.000 mai multe decât în 2013.

Umilința de a fi bolnav

Cozile de la magazinele de lapte și carne de pe vremea lui Ceaușescu s-au mutat acum la Policlinică. Cu noaptea în cap, la vremea când nici măcar cocoșii nu cântă încă, bolnavii se așază liniștiți la coadă în fața ghișeului de programare a consultațiilor. Puțin după ora cinci, erau deja 29 de oameni care așteptau ora șapte pentru deschiderea ghișeului. Când funcționarul care se ocupă cu programarea consultațiilor deschide gemulețul „magic”, de multe ori sunt deja peste 300 de bolnavi care nutresc speranța să fie consultați de medici. La unele cabinete sunt eliberate doar patru sau cinci bonuri, la altele ceva mai multe, până în 10. Cam jumătate dintre persoanele care stau la coadă pentru un bon vor fi nevoite să-și încerce norocul într-o altă zi. „M-am trezit cam târziu astăzi. Am venit pe la ora 6 și nu am mai prins bilet pentru consultație la Endocrinologie” povestește Andreea Banciu, mamă a doi copii, care a fost nevoită să-și lase pruncii în grija unei vecine ca să-și rezolve problema de sănătate. Probabil că a doua zi se va trezi mai devreme și va prinde un bilet pentru o consultație. Umilința pacienților treziți cu noaptea în cap ca să prindă o consultație nu se încheie odată ce intră în posesia biletului norocos. Din contră, abia după aceea trebuie să se înarmeze cu multă răbdare, pentru că medicii întârzie deseori la cabinet și dacă biletul nu are un număr dintre primele cinci, există posibilitatea ca pacientul să intre doar în jurul amiezii la consultație.  După o zi pierdută pe holurile policlinicii, pacientul o ia de la capăt cu rezultatul consultațiilor și își transferă „umilința” de a fi bolnav în laboratoarele medicale în care trebuie să scoată bani grei din buzunar ,dacă vrea repede rezultatele analizelor, sau să aștepte cu boala până la începutul lunii dacă speră la ceva gratuități.

Programarea prin Internet ar fi o soluţie

Managerul spitalului din Deva, Călin Laza, spune că sistemele de programări prin Internet sau telefonic funcţionează, însă aceste instrumente nu sunt folosite de pacienţi: „Doar 15 – 20 dintre pacienţii consultaţi în Ambulatoriu se programează folosindu-se de site-ul spitalului, ori de numerele noastre de telefon. Sunt însă specializări medicale pentru care există un număr mai mare de solicitări venite prin Internet, iar atunci apare situaţia în care rămân mai puţine locuri disponibile la fişet, acolo unde se eliberează bonurile de ordine. Avem 28 de cabinete, iar în 7 ore un medic poate vedea cel cel mult 20 – 28 de bolnavi. Medicul este obligat de sistem ca durata unui consult să fie de cel puţin 15 minute. Mai devreme de 15 minute nu poate intra în sistemul on-line de eliberare a reţetelor, acel SIUI care începe să funcţioneze din ce în ce mai exact. Am dispus ca la programările on-line sau telefonice să nu se ocupe toate locurile disponibile, tocmai ca să existe locuri şi pentru cei care se adresează ghişeului din policlinică. Ştiu că bătrânii nu prea folosesc Internetul, dar sunt persoane în vârstă care au început să apeleze la ajutorul copiilor, ori nepoţilor, pentru a le face o programare”, declară Călin Laza. Acesta adaugă că până şi tatăl său, care este diabetic, preferă să vină dis-de-dimineaţă la spital şi să-şi aştepte rândul la consult (atunci când este cazul) şi eliberarea reţetei pentru medicamente.
„Trebuie să ne credeţi că nu e rea-voinţă. Pur şi simplu avem din ce în ce mai mulţi pacienţi, iar diferenţa este clară, de la un an la altul. În plus, nici măcar spaţiul fizic al ghişeului nu ne permite să punem mai mult de patru fete să lucreze acolo, astfel încât repartizarea să aibă loc mai rapid.

Back to top button