glasul-hd.ro Web analytics


Actualitate

La mulți ani tuturor polițiștilor! Astăzi este ziua lor

Prima recunoaştere oficială datează din vremea domnitorului Grigore Dimitrie Ghica, Poliţia având misiunea asigurării ordinii publice. Aproape 4 decenii mai apoi, în 1860, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a pus la punct structura Poliţiei, ale cărei competenţe au fost extinse. Botezată Miliţie în vremea comuniştilor, Poliţia şi-a recăpătat denumirea după Revoluţie.

An de an, la 25 martie, este celebrată ziua Poliţiei Române.

Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.

La data de 25 martie 1822 domnitorul muntean Grigorie Dimitrie Ghica a înmânat Agiei – poliţia vremii – un steag galben, având pe o parte icoana Maicii Domnului şi pe alta însemnele poliţiei. În acelaşi an se stabilea, printr-un proiect de lege, şi o organizare a poliţiei în Muntenia. Vechiul drapel, uitat timp de 60 de ani, a fost redescoperit în 1938 şi readus în actualitate de generalul de jandarmi pensionar Ioan P. Suciu, care a găsit în arhive un document ce atestă evenimentul de la 25 martie 1822. „Ziua Poliţiei” se marchează la această dată din anul 2002, odată cu sărbătoarea creştină Buna Vestire, pe baza unui ordin al ministrului de interne. Până în 2001 „Ziua Poliţiei” se marca la 8 iulie, dată la care, în 1929, a fost votată în Parlament prima lege modernă de organizare a Poliţiei române.

La mulți ani și vă mulțumim că sunteți la datorie pentru noi!

Back to top button
Close
Close