glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

La limita imposibilului: scandal electoral în comuna cu un singur candidat

Candidatul PNL la postul de primar al celei mai depopulate comune din România este acuzat că şi-ar fi asigurat printr-o „înşelătorie” o cursă solitară spre un nou mandat. Acuza vine dinspre UCDR – PSD. Primarul susţine că, la mijloc, a fost vorba pur şi simplu de voinţa oamenilor.

După ce am publicat articolul în care arătam că, la Bătrâna, va fi suficient un singur vot „pentru”, astfel încât Radu Herciu (primar din 2000) să rămână pe funcţie dar să aibă majoritate absolută în Consiliul Local, am primit pe site un mesaj semnat de Cornelia Purcar: „Aceşti oameni nu iubesc Bătrâna, aşa cum pretind, ci doar salariile mari de la Primărie (…) Ei i-au minţit pe simpatizanţii noştri că, dacă semnează pe lista lor (de susţinători – n.red.) şi ei vor semna pe lista noastră, dar nu au făcut-o. De ce? Pentru că sunt nişte laşi care nu au acceptat lupta dreaptă, că au apelat la minciuni şi ameninţarea oamenilor”.

Pentru cine nu este în temă cu subiectul, la Bătrâna există un singur candidat şi o singură listă pentru Consiliul Local, a PNL-ului, pentru că acest partid a fost singurul care a reuşit să adune minimul legal de 100 de semnături de susţinere. O adevărată performanţă, în condiţiile în care în toată comuna sunt doar 108 alegători cu drept de vot.

Reclamaţie detaliată

Contactată de „Glasul Hunedoarei”, Cornelia Purcar a reconfirmat cele scrise în mesajul de pe site şi chiar a plusat cu acuzaţiile: „În aprilie s-au făcut 25 de mutaţii de flotant pe comuna Bătrâna. Acei oameni nu ar avea dreptul să voteze la alegeri, pentru că nu vor avea vechimea minimă de trei luni în comună. Totuşi, unii dintre ei se regăsesc pe listele de susţinere a primarului actual. Mie mi se pare o neregulă, asta. Dacă nu au drept de vot, de ce au dreptul de a susţine un candidat? Eu sunt membră a Uniunii Creştin Democrate din România şi am decis să fac echipă cu Marius Dobra, candidatul PSD. Am mers la acei domni de la Primărie şi le-am spus, cu vorba bună, că ar fi cazul să lase comuna pe mâna unor oameni mai tineri, care au umblat cât de cât prin lume şi pot să o ajute mai mult. Ei au pus mâna pe telefon ameninţând că sună la 112. Sunt multe abuzuri care se comit în acea Primărie pe care o să le sesizăm instituţiilor abilitate. Noi am fi vrut, de exemplu, să rezolvăm problema drumului de acces în comună şi să începem proiecte europene pentru agro-turism. Am fost înşelaţi atunci când a fost vorba de semnăturile de susţinere şi nici n-am ştiut când au depus listele la Biroul Electoral, astfel încât să contestăm candidaturile în termenul legal de 48 de ore”.

Comuna Bătrâna se află la peste 60 de kilometri distanţă de Deva, iar drumul de 35 de kilometri până la Dobra este, pe mai multe porţiuni lungi, impracticabil. Curent electric există doar în centrul de comună. Din aceste două motive, comuna s-a depopulat masiv în ultimii 40 de ani. Cornelia Purcar susţine că un drum de doar doi kilometri, dacă ar fi reparat şi modernizat, ar da într-un altul, din judeţul Timiş, care coboară spre Pietroasa, iar un alt drum, spre Feregi, ar asigura mai departe accesul, mai scurt, spre Deva, pe asfalt.

Radu Herciu: „Oamenii trebuie întrebaţi de ce nu au vrut să semneze”

În replică, primarul comunei, Radu Herciu , spune că tocmai cealaltă tabără ar fi avut o atitudine neconstructivă: „Dar că au venit la Primărie şi au spus ceva de genul «Voi să plecaţi, că vrem să venim noi» v-au spus? Despre flotanţi eu nu ştiu nimic. N-am pus nicio viză. Doamna Purcar şi fratele ei şi-au făcut vize de flotant, anul trecut, pentru că doamna în cauză locuieşte în Oradea. Au venit la mine reprezentanţi ai PSD să-i ajut să-şi completeze minimul de semnături de susţinere. Aşa ceva nu se face, cred eu. Cu mine n-au avut nicio înţelegere verbală privind semnături reciproce de susţinere. Oamenii trebuie întrebaţi de ce nu au vrut să semneze şi pe lista PSD-ului. Eu nu-mi permit să vorbesc în numele lor. În 2008 m-a mai acuzat un contra-candidat că n-am făcut ce trebuia. Când l-am întrebat ce anume, mi-a răspuns „grădiniţă”. La acea dată, în satul Bătrâna era un singur copil. În ce priveşte drumul, da, ar fi interesantă o legătură cu Banatul, dar nu putem merge prin Timiş la Dobra. Da, ar fi interesantă o legătură cu Deva, prin Feregi, dar nu putem merge prin Feregi la Dobra (comuna în jurul căreia gravitează, de fapt, Bătrâna). Eu nu vin să-i întreb pe ei unde au fost până acum. Dac-ar fi fost de ani buni aici, probabil că ar fi  făcut şi proiecte europene şi ar fi avut şi suficiente semnături de susţinere. Eu prefer să sprijin oamenii cu fapte, nu cu poveşti”.

Back to top button