glasul-hd.ro Web analytics

Sport

La FC Hunedoara au rămas la echipă doar juniorii

Ceea ce era de aşteptat să se întâmple, după toate evenimentele din această vară, s-a şi întâmplat la Fotbal Club Hunedoara. „Ultimii mohicani” ai echipei care termina campionatul în sezonul trecut pe poziţia a cincea în seria a patra şi-au reziliat contractele şi au părăsit clubul, iar participarea din această toamnă a formaţiei hunedorene în Liga a treia este pusă serios sub semnul întrebării.

Într-o acută criză de fonduri, cu un litigiu pierdut şi datorii mari către fostul antrenor Victor Roşca, cu salarii neachitate jucătorilor, cu fostul preşedinte Alin Barna demisionat, cu reunirea lotului amânată, reamânată şi reprogramată la nesfârşit tocmai din cauza lipsei banilor, cu fotbalişti – atâţia câţi mai rămăseseră – neantrenându-se timp de două zile, într-un demers disperat de a atrage atenţia asupra situaţiei grave în care se află echipa, clubul de pe Cerna trăieşte fără nici o exagerare momente absolut dramatice în aceste zile.

Plecări în masă din lotul de seniori

După cum vă informam în săptămâna precedentă, „graficul” plecărilor de la FC Hunedoara a însemnat prezenţa la antrenament a unsprezece fotbalişti luni şi doar şase marţi, iar antrenorul Mircea Alic era resemnat şi în privinţa celor care mai erau la echipă. Nu s-a întâmplat între timp nici o minune, iar sâmbăta trecută şi-a reziliat contractul ultimul fotbalist dintre „cei vechi”, Ştefan Mardare, aidoma căpitanului care părăseşte cel din urmă corabia care se scufundă.

Între primii care au plecat şi şi-au găsit echipe au fost Petresc şi Daniel Creciunesc la Foresta Suceava, în liga a doua, Robert Cristian şi Bloj la Cetate Deva, unde au şi jucat în amicale, Maghici la Milenium Giarmata şi portarul Ciubotariu, aflat în probe la Viitorul. „Mardare a fost ultimul care şi-a reziliat contractul, la noi mai rămânând doar Cristi Creciunesc şi Ciucurescu. Înaintea lui Mardare au mai plecat Lazea şi Bozian, Tecsi a semnat deja şi el cu Cetate Deva, Ionicescu e în probe la CSM Lugoj, iar mai mulţi dintre jucătorii tineri au plecat la facultate, în această situaţie fiind Simionov, Darius Grigore, Opârlescu sau Gheară, care şi-au reziliat şi ei contractele cu clubul. Drăgoescu, Ionică şi Grau sunt din Petroşani şi încă de la început nu au venit la antrenamente, dat fiind că nu era nimic sigur în privinţa situaţiei de la club. Era de aşteptat să se întâmple toate acestea, pentru că nu ai cum să ţii fotbaliştii la echipă când există asemenea incertitudini”, a declarat Mircea Alic, antrenorul lui FC Hunedoara.

Probleme mari în privinţa participării în campionat

După ce iniţial programul echipei a fost redus la un singur antrenament pe zi, orice fel de cantonament a ieşit din discuţie din cauza lipsei banilor, iar Mircea Alic se gândea să comaseze seniorii rămaşi cu grupele de juniori pentru a avea suficienţi jucători la pregătire, iată că a ultima variantă a căzut de la sine, în urma pierderii întregului lot folosit în sezonul trecut.

„Am la pregătire doar juniorii, am adus la antrenamente comune pe cei din grupele de vârstă cele mai mari, juniorii A şi B, în total sunt cam 23 – 24 în momentul de faţă. Dacă va fi să jucăm în liga a treia cu ei va trebui să o facem, nu există altă variantă. Sincer însă nu ştiu dacă ne putem permite să participăm la acest nivel, s-ar putea să ajungem în eşaloanele inferioare. Nu ştiu absolut nimic sigur, rămâne să vedem ce se va întâmpla în continuare. Nu avem nici un program de jocuri în această perioadă, trebuia să jucăm un amical cu Performanţa Ighiu, însă l-am amânat – putem spune şi că l-am anulat – pentru că nu avea nici un rost să disputăm în aceste condiţii un asemenea meci. Ei au o echipă cu care trag la promovare, iar noi să jucăm cu juniorii, nu avea sens”, a mai spus tehnicianul hunedorean, pus practic în faţa unei situaţii fără ieşire la echipă.

Echipa riscă excluderea din competiţii  

Situaţia de la FC Hunedoara este mult mai complicată decât am arătat mai sus, dacă aşa ceva este posibil. Echipa are de achitat până pe 10 august, adică miercurea viitoare, tranşa de bani pentru fostul antrenor Victor Roşca, căruia până în acest moment, din sursele noastre, i s-a plătit o singură tranşă din cele patru care trebuiau achitate. Dacă nu se va achita datoria sau nu se va obţine o nouă reeşalonare (lucru foarte puţin probabil) echipa riscă să fie exclusă din campionat pentru datorii.

Consiliul local Hunedoara a virat luna trecută în contul clubului partea sa din contribuţia financiară asumată pentru susţinerea echipei, însă numai aceşti bani nu ajung nici pe departe ca să rezolve problemele de la FC Hunedoara. Există şi o cerere făcută de club la Consiliul Judeţean, însă de acolo banii vin numai pe proiecte, pe Legea 350, ne-a mai informat Mircea Alic.

Ce se va întâmpla la clubul de pe Cerna este imposibil de spus cu certitudine, însă precedentele cunoscute în asemenea situaţii din fotbalul românesc sunt sumbre şi nu prea lasă loc la speranţe. Este şi aşa greu să redresezi un club intrat pe panta datoriilor, dar să o faci în momentul în care echipa a rămas şi fără întreg lotul de jucători pare deja o misiune care ţine de domeniul fantasticului.

Iată mai jos şi lotul lui FC Hunedoara din sezonul competiţional 2015 – 2016, cel care de acum a rămas o simplă amintire:

Ciubotariu, Păduraru, Anton Ilie, Petresc, R. Cristian, Maghici, Mardare, Trăşcan, S. Remus, Ionică, Drăgoescu, Lazea, D. Creciunescu, Cr. Creciunescu, Ionicescu, Simionov, Bloj, Opârlescu, Gheară, Ciucurescu, Mercurean, Bozian, Tecsi, D. Grigore, A. Grigore.

Antrenori: Mircea Alic şi Raul Spătaru.

Back to top button