glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

La CEH, Moş Crăciun va aduce disponibilizări

Ministerul Energiei anunţă că peste 920 de mineri vor pleca acasă. Reprezentanţii CEH spun că încă speră ca numărul disponibilizaţilor să fie mult mai mic

La 1 ianuarie 2019, numărul angajaţilor exploatărilor miniere Lonea şi Lupeni va fi de două ori mai mic decât acum, dacă se va pune în aplicare planul de reducere a personalului prevăzut într-un proiect de hotărâre de guvern publicat ieri de Ministerul Energiei. Reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara spun însă că au încă motive să creadă că numărul disponibilizaţilor va fi mai mic, mizând pe o decizie a Guvernului şi a Comisiei Europene pentru prelungirea „duratei de viaţă” a celor două exploatări.

Minele Lonea şi Lupeni din cadrul CEH ar trebui să îşi oprească activitatea de producţie la 31 decembrie anul acesta, conform unei decizii luate de Guvern în 2016 şi pentru care s-a cerut, tot atunci, acceptul Comisiei Europene (pentru a se aloca celor două unităţi banii necesari pentru programul de închidere). Între timp, atât administraţia CEH, cât şi sindicatele s-au răzgândit, iar la jumătatea acestui an au început demersuri pentru prelungirea termenului până la care cele două exploatări pot avea activitate de producţie a huilei. Până ca demersurile lor să ajungă la o concluzie finală însă, se merge pe vechiul plan, cel din 2016. Aşa că Ministerul Energiei comunică disponibilizarea a 920 de angajaţi ai CEH. Măsura ar urma să fie aplicată în două etape. Mai întâi, vor pleca 70 de salariaţi de la mina Lonea, la 1 noiembrie, iar la 31 decembrie vor pleca restul de 850 de salariaţi (307 de la Lonea, respectiv 543 de la Lupeni). Asta, repetăm, dacă nu cumva administraţia CEH şi Ministerul Energiei vor reuşi să obţină acceptul Comisiei Europene pentru a prelungi, practic, viaţa celor două mine până în 2024, partea română aflându-se în aşteptarea unui răspuns. La ora actuală, cele două exploatări au 1.700 de salariaţi.

Dioane: „O mină nu se poate închide de pe o zi pe alta”

Directorul CEH, Samuel Dioane, declară că el speră ca numărul disponibilizărilor care vor fi făcute în noiembrie şi decembrie să fie mult mai mic decât cel anunţat de Ministerul Energiei. „Am făcut o notificare către organismele de conducere ale Uniunii Europene prin care solicităm prelungirea termenului de producţie pentru cele două exploatări miniere până în 2024. Am primit şapte întrebări la care am oferit răspunsuri, apoi ni s-au adresat alte trei întrebări la care am oferit, de asemenea, răspunsuri, iar acum suntem noi în aşteptarea unei decizii. Închiderea celor două mine, convenită în 2016, nu se putea face atât de rapid, mai ales că primii bani pentru închidere au venit abia în 2017, fiind, de fapt, vorba de o parte din bani. În aceste condiţii, nu se poate pregăti închiderea unei mine. Am arătat organismelor UE că nu se poate închide o mină până nu se epuizează rezervele de cărbune din abatajele aflate în funcţiune, pentru că e vorba, până la urmă, de siguranţa celor două oraşe în care se află exploatările, Petrila şi Lupeni. O mină nu se poate închide de pe o zi pe alta. Celelalte exploatări din zonă care sunt închise, Uricaniul de exemplu, au avut la dispoziţie opt ani, nu doi, cum s-ar fi dorit pentru Lupeni şi Lonea. Apoi am arătat şi că, acum, CEH are nevoie de cărbune. Dacă primim un răspuns pozitiv din partea UE până în decembrie, numărul disponibilizărilor va fi de doar aproximativ 300 şi va fi vorba doar de personal TESA şi personal indirect productiv”, a declarat Samuel Dioane pentru „Glasul Hunedoarei”.

Salarii din CCM plus pensie sau Ordonanţa 36

Liderul Sindicatului „Muntele”, Darius Câmpean, spune, la râdul său, că intrarea vechiului proiect de reducere a personalului în circuitul decizional administrativ nu echivalează automat cu oprirea producţiei la Lonea şi Lupeni la 31 decembrie. „Sunt demersuri pe care le facem împreună cu Ministerul pentru prelungirea perioadei de producţie. Persoanele care, până la urmă, vor fi afectate de o concediere colectivă vor primi 37.000 de lei brut, conform Contractului Colectiv de Muncă. Apoi, angajaţii care întrunesc condiţiile de pensionare vor ieşi la pensie, iar cei care nu se află în categoria anterior amintită, vor beneficia de venituri de completare conform Ordonanţei 36 (între 12 şi 24 de salarii medii nete pe economie, în funcţie de vechime – n.red.). Noi acum ne luptăm să prelungim perioada de aplicare a Ordonanţei 36. Aceasta este valabilă până la 31 decembrie 2018, iar noi avem nevoie de un termen de aplicare al acesteia prelungit pentru eventualitatea în care se va mai pune problema unor disponibilizări în anii care vor urma”, adaugă Darius Câmpean.

Back to top button