Klaus şi Carmen Iohannis, în drumeţie prin Retezat
Preşedintele României şi soţia sa au făcut, vineri, o excursie în Masivul Retezat. Cei doi, însoţiţi de persoane din staff şi de un mic grup de prieteni au urmat traseul Poiana Pelegii – Bucura.
După ce au petrecut aproximativ două ore în zona lacurilor glaciare din Căldarea Bucurei, Klaus şi Carmen Iohannis au coborât din masivul muntos pe acelaşi traseu. Asta însă nu înainte de a se lăsa fotografiaţi împreună cu turiştii şi salvamontiştii de la Refugiul Bucura. Şi au avut răbdare, mai ales că în zonă campaseră şi copii de la patru cluburi de karate din Timiş şi Braşov, veniţi în excursie.
„Şi domnul şi doamna Iohannis au venit echipaţi ca nişte montaniarzi adevăraţi: bocanci de tură, pantaloni de trekking (pantaloni pentru drumeţii montane), şepcuţe… tot ce trebuie. Am avut onoarea să schimb câteva cuvinte cu domnul preşedinte. Am rămas uimit, aproape şocat, de cât de bine cunoaşte traseele din Retezat. Apoi mi-a spus că încă din studenţie obişnuia să vină în această zonă montană. Mi-a spus că aşa reuşeşte să se relaxeze. Mi-a mai mărturisit că a fost în zonă şi anul trecut, dar a urcat pe cealaltă parte a traseului, dinspre Cabana Pietrele, a ajuns până în Curmătură şi n-a mai avut timp să coboare spre Lacul Bucura. Şi-a mâncat sandvişul, şi-a strâns singur tot ce era de strâns, le-a atras atenţia şi celorlalţi membri ai grupului să nu lase niciun gunoi în urma lor şi, după vreo două ore, au coborât înapoi spre Poiana Pelegii. Nu a avut nicio solicitare. S-a comportat ca un om obişnuit”, a relatat salvamontistul Andrei Mureşan, aflat „în tură” la Refugiul Bucura la momentul neaşteptatei „vizite prezidenţiale” în Retezat.
Foto: Andrei Mureşan







3 Comments