glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Juniorii Realsport, dintr-o extremă în alta

Juniorii clubului Realsport Deva şi-au respectat blazonul şi au câştigat trofeul pus în joc la “Cupa Crăciunului Realsport”, la categoria copiilor născuţi în 2000, după o finală sută la sută hunedoreană, cu FC Hunedoara. Colegii mai mici cu un an n-au reuşit să facă acelaşi lucru, ocupând ultimul loc în grupa preliminară a întrecerii rezervate fotbaliştilor din 2001, în care au triumfat Juniors Alba Iulia, care au trecut în ultimul act de Şcoala de Fotbal “Marius Baciu” din Mediaş.

Cei mai mari dintre juniorii grupării gazdă n-au avut nici o emoţie şi şi-au adjudecat titlul după victorii pe linie în competiţia “vedetă” a Cupei Crăciunului Realsport, desfăşurate, în weekend, la baza sportivă de la poalele cetăţii.

Punct ochit, punct lovit

“Omuleţii verzi” ai profesorului Raul Spătaru şi-au respectat statutul de favorită la această categorie şi n-au cedat nici un punct în drumul lor spre trofeu. Puştii de la Realsport au ieşit primii din grupa preliminară după ce i-au spulberat cu 4-0, pe cei de la Dacia 2010 Orăştie şi CSM Reşiţa şi după ce s-au impus cu 2-1 şi în faţa celor de la Rival Alba Iulia. Locul întâi avea să le revină “verzilor” după o finală echilibrată, câştigată cu 2-1 în faţa celor de la FC Hunedoara, echipă ajunsă în ultimul act tot după trei victorii: 5-1 cu Juniors Alba Iulia, 4-0 cu Primavera Deva şi 3-1 cu Mureşul Deva. Mai mult decât atât, ,,piticii” de la Realsport au acaparat şi unul din premiile speciale ale categoriei, Denis Casian fiind desemnat cel mai bun jucător al întrecerii, alături de Andrei Erceanu (CSM Reşiţa), care a fost cel mai bun portar. Podiumul competiţiei a fost completat de CSM Reşiţa, aceştia fiind urmaţi în clasament de Juniors Alba Iulia, Rival Alba Iulia, Primavera Deva, Dacia 2010 Orăştie şi Mureşul Deva. ,,Ne-am îndeplinit obiectivul la această categorie de vârstă, confirmând că eram favoriţi”, a spus Daniel Simina, antrenor la RealSport Deva.

Colegii mai mici au câştigat experienţă

Nu de acelaşi deznodământ a avut parte şi întrecerea rezervată copiilor născuţi un an mai târziu (2001). Micuţii fotbalişti de la Realsport au terminat ultimii grupa preliminară din care au făcut parte, după trei eşecuri pe linie. Chiar dacă finala a fost o afacere între “stranieri”, în care Juniors Alba Iulia a trecut cu 3-1 de Şcoala de Fotbal “Marius Baciu” din Mediaş, hunedorenii se pot mândri cu un loc trei, ocupat de cei de la Jiul Petroşani, după un 3-0 la “masa verde” în finala mică cu FC Hunedoara, alb-negrii din Vale terminând pe ultima treaptă a podiumului după depunerea unei contestaţii şi asta chiar dacă alb-albaştrii câştigaseră la loviturile de departajare. Finalele de la grupele de vârstă opt şi nouă ani s-au desfăşurat aseară, după închiderea ediţiei, astfel că veţi putea găsi rezultatele complete, în ediţia de mâine a cotidianului nostru.
La “Cupa Crăciunului RealSport” au participat jucători cu vârste între 8 şi 11 ani, de la 40 de echipe din ţară, reprezentând cluburi din judeţele Alba, Braşov, Caraş, Mureş, Sibiu şi Hunedoara.

Modificat in data de: 19 Decembrie 2011

Back to top button