Joc în creştere, dar fără rezultat în clasament
Handbalistele Cetăţii au fost la un pas de a realiza o surpriză plăcută la Cluj. Fetele pregătite de Ioan Mătăsaru au ţinut o repriză în şah vicecampioana “U” Jolidon, însă au fost învinse la doar trei goluri diferenţă, 21-18, după ce la pauză scorul era egal, 12-12. Arbitrajul şi ineficienţa din faţa porţii au fost principalii “adversari” ai formaţiei de sub cetate.
În ciuda evoluţiei în creştere, devencele au reuşit, din nou, un record negativ marcând doar de şase ori în actul secund, situaţie aproape similară cu cea din jocul cu Oltchim din runda precedentă, când Cetate punctase doar de opt ori în prima repriză.
Start avântat, final “frânat”
Toth şi compania au început curajos jocul de la Cluj şi după primele cinci minute aveau un avantaj de trei goluri pe tabelă (4-1), însă gazdele s-au trezit treptat din letargie şi deşi s-au aflat mai mereu, la un punct în spatele hunedorencelor au reuşit să egaleze situaţia, până la pauză (12-12). Cele două formaţii au mers cap la cap şi după reluare, ba mai mult, şi-au “betonat” defensivele astfel încât în cele 30 de minute s-au marcat doar 15 goluri. Din nefericire, Cetate n-a completat statistica decât cu şase reuşite şi asta pentru că interul stânga Carmen Cartaş n-a izbutit decât trei goluri în totul meciul, rezultat al unui marcaj riguros din partea adversarelor. “Fetele au început curajos şi au condus chiar şi la trei goluri diferenţă. La finalul primei reprize au ratat o situaţie de unu contra unu pe semicerc şi au irosit şansa de a avea avantaj la pauză. În repriza secundă, s-a înăsprit marcajul la Carmen Cartaş şi au intervenit şi şicanele de arbitraj. La fiecare atac, se arăta foarte repede semnul de pre-pasiv, iar fetele intrau în criză de timp şi erau obligate să şuteze din poziţii dificile. În ciuda rezultatului, echipa a jucat bine şi am câştigat la capitolul încredere”, a spus Ioan Mătăsaru.
Muntean: “Scorul final a fost influenţat în proporţie de 90 la sută de arbitraj”
De aceeaşi părere este şi finanţatorul Cetăţii, Marian Muntean, care deşi mulţumit de prestaţia echipei sale a luat în colimator, din nou, arbitrajul, pe care îl consideră părtinitor şi în mare măsură responsabil pentru scorul final afişat pe tabelă. “Arbitrii nu au intervenit foarte mult în prima parte, însă pot spune că în cea de a doua repriză s-au interpretat diferit faze asemănătoare de o parte şi de alta. Clujul a avut zece aruncări de la 7 metri şi Deva niciuna. Noi am avut cinci eliminări şi Clujul doar una singură prin minutul 48. Aceasta a fost maniera de arbitraj în repriza a doua şi scorul de 21-18 este unul injust, care din punctul meu de vedere, în proporţie de 90 la sută a fost influenţat de arbitraj. Dacă era menţiuntă maniera de arbitraj din prima repriză, un punct sigur luam, asta şi după aspectul jocului”, a ţinut să precizeze Muntean.
Cetate rămâne cu un singur punct în 2012 şi mai coboară un loc în clasament, până pe 11. Formaţia de la poalele cetăţii va juca, în următoarea etapă, sâmbătă, 28 ianuarie, acasă cu, CSM Bucureşti.
“U”. Jolidon (21): Stoian – 6, Tivadar – 5, Senocico – 4, Paraschiv – 3, Dincă – 2, Chintoan – 1.
Antrenor: Gheorghe Covaciu.
Cetate Deva (18): Bardac – 5, Toth – 5, Cartaş – 3, Chitacu – 2, Ghidoarcă – 1, Şovar – 1, Munteanu – 1.
Antrenor: Ioan Mătăsaru.






