Istoria, un potențial de bunăstare ignorat în Țara Hațegului

Turismul în Țara Hațegului se face haotic și este departe de a fi pus în valoare eficient. O zonă cu un potențial turistic uriaș nu are nicio strategie de dezvoltare bazată pe această resursă moștenită de mii de ani.

Vestigii dacice și romane, biserici din Evul Mediu timpuriu, curți nobiliare medievale, mănăstiri mai noi și mai vechi, Geoparcul Dinozaurilor, Parcul Național Retezat, sunt doar câteva dintre obiectivele care ar putea determina un turist să rămână cel puțin o săptămână în Țara Hațegului.

Un oraș care nu dă doi bani pe istorie

Hațegul ar putea profita din plin de atracția pe care o provoacă zecilor de mii de turiști personalitatea părintelui Arsenie Boca. La mormântul „sfântului necanonizat” al Ardealului se perindă anual câteva milioane de pelerini. Aproape toți trec prin Hațeg, dar foarte puțini rămân pe aceste meleaguri sau se întorc aici. Acest lucru se întâmplă pentru că autoritățile care conduc orașul de la poalele Retezatului și cei care l-au condus de-a lungul timpului au ignorat o adevărată mină de aur: istoria locală.
Hațegul este unul dintre cele mai vechi localități atestate documentar din România. Îl regăsim sub diverse nume încă din secolul XIII. În diferite documente ale vremii apare denumit Harszoc (1247/50), Hatzak (1276), Hatzok (1278), Hachzak (1366), Haczag (1510). Numele poate veni din maghiară, de la hat-szék, adică „șase scaune de judecată”, înțeles ca „districtul celor șase scaune”, ori de la hát-szeg, „cetatea de pe vârful din spate”, conform istoricului Radu Popa. O altă ipoteză  lansată de Neagu Djuvara ar fi că denumirea „harszoc” ar veni de la cuvântul „hârs”, care în limba cumană înseamnă „urs”.  Cert este că Hațegul era în 1404 reşedinţa districtului cu același nume, iar din 1457, a fost oraş liber regesc. În 1669 avea drept de magistratură autonomă şi doi reprezentanţi în Dieta Transilvaniei. În 1765, localitatea a fost militarizată în întregime și a făcut parte din Compania a II-a de graniță a Regimentului I de Graniță de la Orlat, până în 1851, când unitatea militară a fost desființată.

Leagănul Ortodoxiei și al românismului

Populația Țării Hațegului a fost în permanență majoritar românească. Aici au avut domeniile, în evul mediu timpuriu, câțiva cneji și nobili români maghiarizați ulterior de administrația ungară a Transilvaniei. Curțile celebrelor familii Nopcsa, Kendefi, Tornya, stau încă mărturie acelor vremuri iar numeroasele biserici ortodoxe construite în secolele XIII- XI, unele pe locul unor temple romane, demonstrează continuitatea daco-romană în aceste regiuni și originea românilor din cele dopă culturi antice. Spre deosebire de multe alte orașe din Transilvania unde populația română era minoritară, în Hațeg , românii și ortodoxșii au fost întotdeauna preponderenți. În anul 1850, din cei 1.194 de locuitori, 915 erau români, 92 ţigani, 125 maghiari, 62 germani şi câteva familii de evrei. 779 erau ortodocşi, 230 greco-catolici, 141 romano-catolici şi 37 reformaţi. În 1910, din cei 3.124 de locuitori, 1.514 erau români, 1.069 maghiari, 369 evrei şi 136 germani. 953 erau ortodocşi, 687 romano-catolici, 612 greco-catolici, 424 reformaţi, 369 mozaici şi 61 evanghelici. În 2002, din cei 9.710 locuitori, 9.335 sunt români, 392 maghiari, restul ţigani şi germani. 7.781 ortodocşi, 730 baptişti, 520 penticostali, 268 romano-catolici, 180 greco-catolici şi 161 reformaţi.

Obiective uitate până și de hațegani

Pe lângă celebrele biserici construite în secolele XIII și XIV de la Densuș, Ostrov, Strei, Sântămaria Orlea, sau Colț sau la curțile nobiliare lăsate în paragină la Râu de Mori, Silvașu de Jos, Sălaș, Săcel sau Coroiești există obiective istorice de interes turistic chiar și în municipiul Hațeg: Sinagoga, Biserica catolică „Sf. Ioan Botezătorul”, construită în anul 1745 şi renovată în anul 1893 de către baronul Nopcsa Ferencz, care se află înmormântat şi astăzi în cripta Bisericii; Biserica ortodoxă şi cea greco-catolică, acum ortodoxă şi neretrocedată; Biserica reformată; Biserica greco-catolică nouă.