Ioan de Hunedoara, voievodul Transilvaniei. Un român care a salvat Europa
În 7 martie 1441 Ioan de Hunedoara primea de la regele Vladislav I al Ungariei titlul de Voievod al Transilvaniei. El a deţinut această funcţie pe lângă cele de comite al Timişoarei şi ban al Severinului.
Ioan de Hunedoara, cunoscut în istoriografia românească şi sub numele de Iancu, s-a remarcat în special prin atitudinea sa antiotomană, fiind recunoscut ca cel mai important lider militar al vremii.
Răsplătit pentru curaj şi devotament
Ioan Huniade, descendent dintr-o familie de origine română (după unele surse cumană), a ajuns unul dintre cei mai mari aristocraţi ai Regatului Ungariei. Domeniile feudale ale familiei Huniade se întindeau pe arii vaste în munţii Poiana Ruscă şi Retezat şi în lunca Mureşului. Centrul domeniului era Hunedoara. La moartea regelui Albert de Habsburg, aristocraţia maghiară s-a împărţit în două tabere. Una care susţinea ideea preluării tronului de către Elisabeta, văduva fostului rege, în numele copilului lor nenăscut şi alta care îl sprijinea pe regele polon Vladislav al III-lea. Ioan de Hunedoara s-a situat în cea de-a doua tabără, care dorea în fruntea ţării un rege capabil să o conducă în împrejurările dificile generate de expansiunea otomană. Acceptarea coroanei Ungariei de către Vladislav al III-lea al Poloniei, devenit astfel Vladislav I al Ungariei, la 6 martie 1440 şi încoronarea sa la 17 iulie la Alba Iulia, au dus la declanşarea unui război civil sângeros care a durat aproape un an. Ioan de Hunedoara s-a afirmat ca un lider puternic între nobilii susţinători ai noului rege, fiind răsplătit de acesta cu titlul de Voievod al Transilvaniei.
Regent al Ungariei şi conte de Bistriţa-Năsăud
După moartea prematură în 1444 a regelui Vladislav I, Ioan de Hunedoara se impune politic şi este numit regent al Ungariei doi ani mai târziu, devenind astfel tutorele minorului Ladislau Postumul. În 1448 Papa Nicolae al V-lea îi conferă titlul de prinţ, ceea ce îl obligă să reia luptele împotriva otomanilor. În octombrie 1448 armata condusă de Ioan de Hunedoara este învinsă în bătălia de la Kosovopolje. Eşecul armatelor creştine în faţa otomanilor a fost pricinuit de trădarea lui Dan al II-lea, pretendent la tronul Valahiei şi a prinţului sârb Brankoviæ, care i-a interceptat ajutoarele din Albania, conduse de Skanderbeg. Din cauza tensiunilor politice apărute între diverse tabere ale nobililor maghiari, Ioan de Hunedoara a renunţat la regenţa Ungariei, fiind însă numit conte de Bistriţa-Năsăud şi căpitan general al regatului. Totodată, regele i-a inclus în blazonul familial aşa-zişii “Lei de Bistriţa” alături de tradiţionalul corb.
Numit postum “Atlet al lui Christos”
În 1454 otomanii, cu gândul la cetatea Belgradului, au asediat Semedria, dar Iancu a repurtat o zdrobitoare victorie împotriva lor la Krusevac. Miza cea mai mare era cetatea Belgradului, pe care sultanul Mahomed al II-lea se pregătea intens să o cucerească. La rândul lui Iancu a luat măsuri pentru întărirea ei. Pentru a avea un aliat în Țara Românească, l-a ajutat pe Vlad Țepeş să-şi recapete tronul şi a reuşit să adune din Transilvania 20.000 de soldaţi şi mici nobili. De această dată a beneficiat şi de un sprijin mai consistent din Apus. De asemenea a reuşit să adune o armată de oameni simpli cu arme proprii, coase, furci, prăştii, de circa 27-28.000 de ţărani. Asediul Belgradului de către turci a început la 4 iulie 1456 şi a fost deosebit de puternic. Flota creştinilor a câştigat bătălia pe Dunăre distrugând, în 14 iulie, flota turcească, ce împiedica aprovizionarea oraşului. Lupta decisivă s-a dat între 21 şi 23 iulie. Atacul musulman a fost respins în 21 iulie, iar în 23 iulie creştinii atacau tabăra turcilor. Concepţia strategică modernă a lui Iancu l-a ajutat să-l înfrângă pe sultan în ciuda raportului de forţe defavorabil creştinilor şi să obţină cea mai mare victorie de până atunci a creştinătăţii împotriva otomanilor. Ca omagiu Papa Calixt al III-lea elogiază victoria obţinută de Iancu de Hunedoara ca fiind “cel mai fericit moment al vieţii sale” şi a ordonat ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa, de atunci încoace, să fie trase în fiecare amiază, ca o chemare zilnică a credincioşilor la rugă pentru apărarea oraşului. Tot Papa Calixt al III-lea l-a numit pe Iancu de Hunedoara “atletul cel mai puternic, unic al lui Christos”.
Ioan de Hunedoara a murit în 11 august 1456, de ciumă, în tabara de la Zemun şi a fost înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala “Sf. Mihail”. Pe piatra sa funerară stă înscris “s-a stins lumina lumii”. Până şi sultanul Mahomed al II-lea (Mehmed II) i-a adus omagiul său: “Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.
(Foto: Ioan de Hunedoara a fost considerat de contemporanii săi “Atletul lui Christos”)
