Ioan Băban: „2014, pe un drum ascendent şi fără accidentări”
Instalat pe banca tehnică a Devei la finalul anului trecut, fostul tehnician al celor de la HC Dunărea Brăila a tras deja primele concluzii despre noua sa echipă. Băban crede că echipa sa nu este încă la potenţial maxim, dar speră ca primul meci oficial să însemne şi prima victorie din noul an.
Învingătoare în turneul pe care l-au găzduit în ultimul weekend al lui 2013, devencele vor redebuta în Liga Naţională, miercuri, în faţa celor de la HC Zalău, într-un meci în care singura variantă e victoria.
„Nu suntem chiar la potenţial maxim”
Deşi a învins HCM Baia Mare în turneul amical organizat la Deva, Băban preferă să rămână cu picioarele pe pământ şi aşteaptă să vorbească cu adevărat doar după meciurile oficiale. „A fost un turneu util pentru fiecare competitoare, atât pentru lotul de tineret, care a venit fără câteva titulare, dar care a putut vedea la lucru şi jucătoare care au evoluat mai puţin, pentru Sebeş, care are ca obiectiv promovarea şi care a vrut să-şi testeze forţele cu echipe de Ligă, cât şi pentru Baia Mare şi Deva care au testat formule de joc. Desigur, victoriile aduc moral, avem nevoie de aşa ceva, dar nu ne îmbătăm cu apă rece. Adevăratele meciuri sunt cele oficiale, iar Deva are nevoie să urce spre jumătatea clasamentului. Deva nu este la potenţial maxim. Mi-aş dori ca în 2014, Deva să fie pe un drum ascendent şi să n-avem accidentări”, a decretat noul antrenor al Cetăţii.
Debut oficial, contra lui Tadici
Primul meci oficial al Cetăţii sub conducerea antrenorului de 60 de ani va avea loc la mijlocul acestei săptămâni, când pe parchetul Sălii Sporturilor va poposi HC Zalău, echipa pregătită de selecţionerul Naţionalei, Gheorghe Tadici. Sălăjencele au debutat deja oficial în 2014, sâmbătă, la Roman, acolo unde au pierdut, dramatic, 19-17, la capătul unui joc în care Tadici a făcut din nou „spectacol”. Echipa sa ocupă locul şapte în clasament, cu 15 puncte, la şapte „lungimi” faţă de Cetate. Partida este programată să înceapă la ora 19.30 şi va putea fi urmărită şi pe Digisport 3.
Rezultate turneu amical Deva:
HCM Baia Mare – Lotul Naţional de Tineret 39-25
CSM Cetate Deva – HC Alba Sebeş 43-28
HC Alba Sebeş – HCM Baia Mare 17-48
CSM Cetate Deva – Lotul Naţional de Tineret 37-18
HC Alba Sebeş – Lotul Naţional de Tineret 26-29
CSM Cetate Deva – HCM Baia Mare 31-26






