Invitație la Târgul de Fete de pe Muntele Găina
Hunedorenii cu mic cu mare sunt invitați la sfârșitul acestei săptămâni la cea mai iubită sărbătoare a moților. Este vorba despre Târgul de Fete de pe Muntele Găina, un eveniment popular cu o vechime de sute de ani, care se va desfășura în comuna Avram Iancu din Munții Apuseni.
De mai bine de un secol, în jurul zilei Sfântului Ilie (20 iulie), în comuna Avram Iancu, are loc Târgul de Fete de pe Muntele Găina. Anul acesta, târgul, devenit o tradiție, va avea loc în perioada 21-22 iulie, pe un platou montan la o altitudine de 1.467 de metri. Acțiunile din cadrul evenimentului vor debuta sâmbătă, în centrul comunei, cu ateliere și demonstrații meșteșugărești, expoziție de fotografie etnografică și activități educative și de divertisment pentru copii. De la ora 15:30, „găinarii” sunt invitați la un spectacol popular susținut de mai multe ansambluri folclorice din județul Alba, dar și din zonele învecinate, iar de la ora 19:30, toată lumea este invitată să urce pe muntele Găina. Acolo, vor avea loc mai multe concerte de muzică folk și country rock, un foc de tabără și o discotecă în aer liber până în zorii zilei de duminică. În cea de-a doua zi a evenimentului manifestările încep la ora 10:00, cu arborarea drapelului național al României pe Muntele Găina, după care va urma o slujbă Te Deum și un ceremonial de depunere de coroane în memoria lui Avram Iancu – Erou al Națiunii Române, alături de tulnicăresele din Avram Iancu și Fanfara „Augustin Bena” a județului Alba. După acest moment, va fi deschis târgul național al meșterilor populari, eveniment ce se va încheia cu un spectacol folcloric susținut de mai multe ansambluri folclorice din Arad, Cluj, Beiuș, Alba.
Istoria târgului
În vremuri străvechi, potrivit etnografilor, la Târgul de Fete se adunau locuitorii din Munţii Apuseni pentru a face schimb de produse dar era şi un prilej pentru întâlnirea şi căsătoria tinerilor din zone îndepărtate, care veneau aici cu părinţii. Pregătirile pentru urcatul pe munte se făceau cu câteva zile înainte, iar duminica, cu noaptea în cap, se urca pe munte în poiana unde avea loc târgul. Se spune că fetele veneau cu zestrea încărcată pe cai, iar cununia se făcea pe loc de către preoţii care participau la acest eveniment. Ceremonia era însoţită de cântece şi schimb de jocuri cu „strigături”, iar fetele „se luau”, nu se cumpărau. Această manifestare etno-culturală a fost menţionată prima dată în documente în 1816. În decursul timpului, la Târgul de Fete au participat, potrivit relatărilor istorice, personalităţi importante precum împăratul austriac Franz Joseph I, în timpul unei vizite în Transilvania, în 1852, prim-ministrul României din perioada interbelică, Ionel I. C. Brătianu, pentru vizita acestuia fiind amenajată o tabără de corturi, sau regele României, Ferdinand I, în 1924, în prezenţa căruia s-a sfinţit „Crucea Iancului”. În prezent, Târgul de Fete de pe muntele Găina s-a transformat într-o sărbătoare câmpenească, prilej de petrecere și voie bună, cu spectacole de muzică și dansuri populare, obiceiuri vechi și gastronomie tradițională. Deschiderea târgului este făcută de vestitele tulnicărese de la Avram Iancu, urmată de un program artistic.







One Comment