Investiţii canadiene în zona Brad
Însărcinatul cu mediul de afaceri al Ambasadei Canadei la Bucureşti, E. Russel Meriefield, s-a întâlnit cu oficialii judeţului, pentru a discuta investiţia în curs de realizare a societăţii SAMAX în comunele Crişcior, Bucureşci şi Buceş. Societatea cu capital canadian SAMAX se află în judeţul Hunedoara din 2005, iar în urma cercetărilor geologice efectuate a identificat trei zăcăminte cuprifere cu conţinut scăzut de aur, ce urmează a fi exploatate în anii următori. Acestea sunt localizate în Rovina-Remetea, Colnic şi Valea Dâljii. În momentul de faţă, specialiştii SAMAX întocmesc studiile de prefezabilitate şi autorizare pentru obţinerea licenţei de exploatare. “Au fost identificate trei zăcăminte cu conţinut scăzut de aur, respectiv 0,55 de grame/tonă, în zona Rovina. Două dintre acestea sunt de tip carieră, iar unul subteran. Metoda de exploataţie este flotaţia”, a precizat reprezentantul SAMAX, Sorin Hanga. Până când va fi extrasă prima cantitate de minereu, va mai dura cel puţin cinci ani, din cauza procedurii greoaie de obţinere a avizelor şi autorizaţilor necesare. Investiţia finală se va ridica la 1,2 milioane de dolari. Realizarea acestei investiţii va duce la crearea a aproximativ 2500 de locuri de muncă. Oficialul Ambasadei Canadei în România s-a arătat interesat de susţinerea investiţiilor miniere şi de consolidarea relaţiei dintre Canada şi România.






