glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

„Invazia” de turişti la Sarmizegetusa Regia se lasă aşteptată. Administratorii monumentului spun că, deocamdată, nu au fost nevoiţi să închidă drumul pe ultimii 4 kilometri

Asfaltarea drumului spre Sarmizegetusa Regia a rezolvat o problemă  – accesul dificil, dar se anticipa, anul trecut, că va crea alta – un număr foarte mare de turişti, prea mare pentru infrastructura existentă. Deocamdată, cifrele vizitatorilor cresc, dar nu în ritmul anunţat de fosta conducere a Consiliului Judeţean Hunedoara, aşa că drumul (cu parcările sale puţine şi prost amplasate) face faţă afluxului de turişti. Personalul administraţiei monumentului se adaptează la situaţiile de zi cu zi.

„De la începutul acestui sezon şi până în acest moment avem o creştere cu 30 la sută a numărului de vizitatori, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Cred că aceasta va fi diferenţa care se va menţine până în toamnă. Probabil, la finele sezonului turistic vom avea 45.000 – 50.000 de turişti plătitori”, spune administratorul Sarmizegetusei Regia, Vladimir Brilinsky. Cifra estimată de el este de două ori mai mică decât cea anunţată (e drept, în campania electorală) de fostul preşedinte al CJ Hunedoara, Adrian David şi nu numai.

Trafic coordonat

La 100.000 de turişti pe sezon ar fi apărut o mare problemă în ce priveşte accesul vehiculelor pe ultimii 4 kilometri de drum, zonă în care şoseaua are o singură bandă. Din această cauză, în prima parte a anului, CJ Hunedoara părea că se căzneşte să caute o soluţie de transport în comun pentru turişti. Deocamdată nu e nevoie de aşa ceva. „Avem, în medie, 500 de turişti pe zi, cu depăşiri ale mediei în zilele de sâmbătă şi duminică. În momentul în care parcarea de sus, de la capătul inferior al aleii pietonale, este plină, angajaţii serviciului nostru îi ajută pe şoferi să parcheze pe marginea drumului, acolo unde spaţiul permite acest lucru. Chiar şi în cele mai aglomerate momente, ale celor mai aglomerate zile, nu cred că au fost turişti care să fie nevoiţi să meargă mai mult de 1 – 1,5 kilometri pe jos, până la intrarea efectivă în Sarmizegetusa Regia”, spune Vladimir Brilinsky. Acesta adaugă că, în cazul persoanelor cu dizabilităţi, accesul auto este asigurat până la parcarea din „acul de păr” al drumului şi, dacă personalul care deserveşte monumentul este anunţat, persoanele în cauză sunt preluate şi transportate până la Poarta de Vest a capitalei Daciei cu un autovehicul.

Un proiect neinspirat

Pentru drumul Costeşti – Sarmizegetusa Regia, Consiliul Judeţean Hunedoara a avut la dispoziţie 42 de milioane de lei, bani din fonduri europene. Proiectul tehnic a prevăzut ca, pe o distanţă de 14 kilometri drumul să aibă o lăţime normală, cu două benzi, iar pe ultimii 4 kilometri (probabil pentru a se economisi sume importante), să aibă o singură bandă. Sume importante s-au economisit în urma licitaţiei. Firma care a executat lucrarea a perceput mai puţin de jumătate (circa 18 milioane de lei) din suma estimată iniţial şi pusă la dispoziţie de Uniunea Europeană. Se dovedeşte astfel că ar fi fost bani pentru două benzi, plus parapeţi şi ziduri de sprijin, şi pe ultimii 4 kilometri ai drumului, dar şi pentru locuri de parcare în care să încapă, totuşi, un autoturism obişnuit (mai ales în parcările situate în partea inferioară a drumului, un loc de parcare are doar 3,5 metri lungime, cu un metru mai puţin decât lungimea medie a unui autoturism).

În august, la Sarmizegetusa Regia, numărul turiştilor va creşte şi mai mult, dar, la finalul anului nu va depăşi 50.000, conform estimărilor actuale
În august, la Sarmizegetusa Regia, numărul turiştilor va creşte şi mai mult, dar, la finalul anului nu va depăşi 50.000, conform estimărilor actuale
Tags
Vezi și
Close
Back to top button
Close
Close