Interzis la aur. Larisa Iordache, de două ori vicecampioană mondială
Gimnasta româncă în vârstă de 18 ani a cucerit medalia de argint în concursul de sol al Campionatelor mondiale de gimnastică artistică din orașul chinez Nanning, a doua sa medalie, după argintul obținut la individual compus, totalul obținut în finala de duminică fiind de 14,800.
Una caldă, alta rece pentru România la Mondiale! „Puntea suspinelor” i-a pus probleme, ieri, Larisei, dar aceasta s-a mobilizat și a spus totul sau nimic în finala de la sol. După un exercițiu plin de expresivitate și cu acrobatică de mare valoare, Larisa Iordache a terminat concursul cu argintul la gât.
În spatele americancei Biles
Larisa a prezentat un exercițiu cu un grad bun de dificultate și a avut o execuție frumoasă în finala de la sol, fiind notată cu 14,800, cu 6,3 dificultate și o notă la execuție de 8,5. Românca a fost însă depășită de Simone Biles (SUA), cu 15,333 puncte, vedeta Mondialelor de la Nanning, cu patru medalii de aur și una de argint, din șase posibile. Bronzul la sol a fost adjudecat de rusoaica Aliya Mustafina, cu 14,733 puncte, ea reușind această performanță din postura de ultimă concurentă în întrecerea de ieri. În finala de la bârnă, aparat considerat ca punct forte al româncelor, Iordache a dezamăgit. Ea a concurat a şasea și a fost trădată de emoții, astfel că a căzut de pe aparat. Evoluţia Larisei a fost notată cu 14,066, punctaj cu care s-a clasat doar pe locul cinci. Medalia de aur a fost câştigată de aceeaşi Simone Biles (SUA) 15,100, urmată pe podium de Bai Yawen (China) 15,033 şi de Aliya Mustafina (Rusia) 14,166. La finele săptămânii trecute, Larisa Iordache a cucerit medalia de argint la individual compus, aceasta fiind prima medalie a probei pentru România după şapte ani de „secetă”. De asemenea, în aceeaşi finală, Ştefania Stănilă (CNS „Cetate” Deva) s-a clasat pe locul 19.






