INTERVIU. Adrian Sitaru, regizorul peliculei „Ilegitim”: „Am vrut să fac un film, altfel decât ce am făcut până acum”

Lungmetrajul „Ilegitim”, a regizorului devean Adrian Sitaru, ajunge la Deva, săptămâna aceasta, în premieră națională. Producția, premiată la Berlin cu C.I.C.A.E Award – Premiul Confederației Internaționale a Cinematografelor de Artă, va fi prezentată în avanpremieră, în 17 martie, de la ora 20.00, la Cinema City, din incinta Shopping City Deva. Evenimentul va avea loc în prezența regizorului Adrian Sitaru și a actorului Robi Urs. „Ilegitim”, unul dintre cele mai provocatoare filme românești din ultimii ani, spune povestea a doi frați (Alina Grigore și Robi Urs) și iubirea lor ilegitimă. Despre cum a fost creată pelicula premiată la Berlin sau ce reacții și-ar dori regizorul să creeze „Ilegitim”, aflați chiar de la el, din interviul următor.

Reporter: Care a fost principalul tău obiectiv în realizarea acestui film?

Adrian Sitaru: Să fac un film altfel decât am făcut până acum. Ca autor să fiu cât mai puțin intruziv în scenariu dar și în regie, să fie pe jumătate ficțiune, pe jumătate documentar, iar spre final, silit de soartă și de Centrul Național al Cinematografiei, să-l fac fără un buget normal, aproape fără bani, ca și „Pescuit Sportiv”, primul meu lungmetraj.

Rep.: „Ilegitim” a avut o direcție clară de la început sau a suferit schimbări pe parcursul filmărilor?

Adrian Sitaru: Nu a avut niciodată o direcție clară. La un moment dat am avut în minte finalul, ultima scenă. Ne-am luptat din greu cu direcția și la montaj și, având la bază și conceptul documentarului observațional, nu a fost deloc ușor să-i dăm de cap. Cred că a mai fost sămânța unei povești de dragoste interzise încă de la inceput, când a venit Alina Grigore la mine cu o poveste în care personajele principale se numeau Julie și Romi, cu trimitere evidentă la Romeo si Julieta.

Rep.: Cum ai lucrat cu actorii?

Adrian Sitaru: La personaje și background-ul lor s-a lucrat probabil cel mai mult, peste un an de zile. La filmare nu a mai fost nevoie să schimb ceva la ele. Personajele erau atât de bine construite și conștiente de cine sunt, încât au funcționat singure, la prima dublă.

Rep.: Cum a decurs filmarea?

Adrian Sitaru: Am mers pe ideea că în viața reală nu avem niciodată șansa unei a doua încercări (duble), de unde și vine autenticitatea, dar și faptul că avem în fiecare zi scopuri de atins, mai mici sau mai mari. Astfel că le trimiteam actorilor în fiecare seară, personalizat, emailuri cu ce scop au de îndeplinit a doua zi. Și cam atât. Știau că se va filma la ora stabilită, și așteptau echipa de producție ca o familie ce a acceptat să fie filmată, ca într-un documentar în care exista această înțelegere. În cele două săptămâni de filmare, actorii au fost în pielea personajului 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Actorii de fapt au început înainte de cele două săptămâni această imersie în personaj, iar după filmare le-a fost destul de greu să iasă din ele. Dacă crezi în ceea ce faci, acest joc de rol, chiar și pentru perioade scurte, produce o schizofrenie interesantă. Se pare că îi cam place creierului să-i joci feste. De altfel, poate de aici, și succesul jocurilor video cu lumi și situații imaginare.

Rep.: Având în vedere improvizația din timpul filmărilor, cum a decurs montajul?

Adrian Sitaru: Eu nu aș numi improvizații ceea ce am filmat. Nu au fost mai mult improvizații decât ceea ce face orice om obișnuit într-o zi banală. Sigur, putem să numim asta improvizație chiar și când mergem la cumpărături, pentru că ne formulăm pe loc cererea, în funcție de ce spune vânzătorul ne adaptăm, improvizăm și… așa supraviețuim. Montajul a fost anevoios pentru că se putea merge în mai multe direcții. Când l-am întâlnit pe Mircea Olteanu, i-am spus „vezi că ai aici vreo 25 de ore de material filmat cu două camere timp de două săptămâni, nu-ți dau scenariul pentru că nu prea am, nu-ți zic despre ce cred eu că ar trebui să fie pentru că nu știu prea bine și nu vreau să te influențez cum nu am făcut-o nici cu actorii, nici cu operatorii. Vezi, montează și mai povestim”.

Rep.: Între celelalte trei filme pe care le-ai făcut  şi „Ilegitim” există diferenţe de stil?

Adrian Sitaru: Majore. Pentru că pur și simplu l-am făcut altfel. Această neintruziune în script și regie, faptul că nu influentez doar cu viziunea mea despre viață toate personajele, cum aș face-o ca unic autor într-un scenariu clasic, cred că se simte cumva.

Rep.: „Ilegitim” atinge probleme care ţin de moralitate, discursul filmului se duce într-o zonă moralizatoare?

Adrian Sitaru: Eu sper că nu. Sigur că atinge probleme ce țin de moralitate, dar atinge și probleme de legalitate, legitimitate. Eu nu m-am gândit decât la propriile mele prejudecăți, ipocrizii, la cele ale semenilor din jur, m-am gândit la o discriminare pe care nu ne-o asumăm deși spunem că ne ridicăm ca specie deasupra animalelor. Nu am răspunsuri, ci doar dileme ce doresc să le împart cu cei din jur.

Rep.: Ce reacţii sau gânduri ai vrea să le provoci spectatorilor prin acest film?

Adrian Sitaru: Aș vrea ca spectatorul să reflecteze, așa cum și eu am făcut-o, la ce înseamnă dragostea în situații extreme, și aici mă refer la dragostea adevărată. Ce înseamnă să decizi să interzici ceva cuiva, și mai rău, să interzici cuiva să trăiască? Ce motive ai avea să faci asta? Ce drept ai avea să decizi pentru alții? Și nu, nu vorbesc din perspectiva religioasă, ar fi și mult mai simplu așa.