Intervenţii pe bandă rulantă pentru pompierii hunedoreni
Oamenii focului şi paramedicii SMURD au adunat “în câmpul muncii”, anul trecut, nouă mii de ore suplimentare pentru a acoperi toate solicitările care au fost cu 32 la sută mai multe faţă de anul 2010. Astfel, pompierii şi paramedicii au intervenit la peste 8.400 de situaţii de urgenţă, în medie 23 pe zi.
Forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Iancu de Hunedoara” şi serviciile voluntare din cadrul administraţiilor locale au avut, în medie, în fiecare zi din anul trecut, 23 de intervenţii, în total înregistrâdu-se 8.415 situaţii de urgenţă. “La nivelul ISU Hunedoara au fost înregistrate 7.259 de intervenţii, din care 400 – incendii, 4.914 acţiuni SMURD, 338 – acţiuni pentru protecţia comunităţilor, 486 – asistenţă persoane, 786 arderi necontrolate, 335 alte situaţii de urgenţă. Serviciile voluntare din cadrul administraţiilor publice locale au susţinut cu forţe proprii un număr de 1.156 de intervenţii, din care 1021 prim ajutor calificat, acordat de SMURD Simeria şi Vulcan, şi 135 alte acţiuni de intervenţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, locotenent Anemona Doda.
Cu 600 la sută mai multe incendii de vegetaţie uscată
Conform reprezentanţilor ISU Hunedoara, în ultimii trei ani, s-au înregistrat tot mai multe intervenţii. Creşterea înregistrată pe parcursul acestor ani a fost determinată de arderile necontrolate. Dacă în 2010 au fost înregistrate 133 de arderi de vegetaţie, anul trecut, numărul acestora a crescut cu aproape 600 la sută, desfăşurându-se 854 de intervenţii. Aceste arderi necontrolate manifestate la vegetaţia uscată au fost provocate, în majoritatea situaţiilor, de hunedoreni, pentru a curăţa păşunile sau terenurile agricole, fără a respecta regulile minime de apărare împotriva incendiilor. “Aceste arderi necontrolate se datorează şi perioadei de secetă îndelungată din a doua jumătate a anului, care au generat atât pagube materiale la fondul forestier, cât şi consumuri foarte mari de resurse”, a precizat locotenent Anemona Doda.
9.000 de ore suplimentare, din cauza incendiilor
Conform reprezentanţilor ISU, din cauza acestor arderi de vegetaţie uscată a fost necesară suplimentarea efectivelor aflate în serviciu cu un număr total de 400 de cadre aflate la permanenţă la domiciliu, personalul participant acumulând un număr total de 9.000 de ore suplimentare, iar consumul de carburant a fost de peste 2.000 de litri. “Îngrijorător este faptul că, în ultimii ani s-a constatat o tendinţă ascendentă a acestui fenomen manifestat în rândul cetăţenilor, în pofida măsurilor întreprinse de inspectorat şi transmise autorităţilor locale”, a conchis purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.






