glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Inter Petrila – egalată în minutul șase al prelungirilor, Șoimul este noul lider

Primul lider al Ligii a IV-a Hunedoara din acest sezon, Inter Petrila, nu a stat decât o etapă în fruntea clasamentului. Trupa antrenată de Aurel Moldovan a fost egalată în minutul șase al prelungirilor meciului cu CS Vulcan, un joc cu trei eliminări dictate pe final.

Inter Petrila a ratat șansa de a rămâne lider perfect și după runda a doua. Ajunși în postura de lider după 10-0 cu Minerul Uricani, petrilenii au fost extrem de aproape de a da lovitura și la Vulcan. După ceva mai bine de o oră de echilibru, căpitanul Interului, Adrian Câmpean, a modificat tabela (75) și se părea că petrilenii vor aduna încă trei puncte, doar că finalul a fost unul mai mult decât tensionat. Androne a văzut al doilea cartonaș galben (80) – „fitilul” nervilor scăpați de sub control. A fost trimis la cabine şi Ioan Roşian, urmat imediat de căpitanul oaspeţilor (82), Câmpean, care a adunat și el două avertismente (86), astfel că arbitrul Valentin Gavrilă a fost nevoit să arate șase minute de prelungire. Iar gazdele au dat lovitura la ultima fază, după ce Băcăran a profitat de o greșeală a portarului Ursachi! De pasul greșit al petrilenilor a profitat din plin Șoimul Băița, care a învins cu 3-1 Minerul Uricani, revenind de la 0-1, după reușitele lui Vîrlan, Pepenar și Pisoiu – toate în repriza a doua! Tot cu maximum de puncte este și surprinzătoarea Victoria Călan, care a trecut cu 1-0 de Retezatul Hațeg, în ultima partidă a rundei.

Back to top button