Insolvenţa CEH merge mai departe
Curtea de Apel Alba a respins cererea de intervenţie în dosarul de insolvenţă depus de Sindicatul „Noroc Bun”. Încă nu este stabilit un termen la care se va relua judecarea insolvenţei, la Tribunal.
Procesul în care se judecă, la Tribunalul Hunedoara, mai multe cereri de (re)intrare în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara se poate relua. Judecata a fost suspendată, în decembrie anul trecut, după ce Sindicatul „Noroc Bun” Livezeni (condus de Adrian Jurca) a contestat la Curtea de Apel decizia judecătorului sindic de la Tribunal de a-i respinge cererea de intervenţie în dosar. Curtea de Apel Alba s-a pronunţat ieri asupra apelului făcut de Sindicatul „Noroc Bun” respingând acţiunea acestuia.
La aceeaşi instanţă a mai ajuns un apel ce vizează CEH. CFR Marfă contestă decizia dată pe 29 noiembrie 2016 prin care Tribunalul Hunedoara a suspendat executările silite ale creditorilor CEH până la finalizarea judecării cererilor de insolvenţă. În această cauză, Curtea de Apel se va pronunţa pe 3 februarie.
Prin decizia amintită, toate veniturile CEH, cu excepţia celor destinate salariilor, sunt blocate „la sursă”. În ultimele trei luni, managerii Complexului au declarat în repetate rânduri că singura şansă de supravieţuire a societăţii este re-instaurarea stării de insolvenţă. CEH Hunedoara are datorii de aproape 2 miliarde de lei.







One Comment