Înotătorii hunedoreni pe podium la Campionatul Naţional
Înotătorii de la Clubul Sportiv Şcolar Hunedoara, pregătiţi de antrenorii Anca Băjan şi Dan Ardelean, au revenit cu opt medalii de la Campionatul Naţional de Nataţie pentru seniori, tineret şi juniori în bazin scurt de 25 de metri desfăşurat recent la Miercurea Ciuc.
La Tineret, în întrecerea fetelor, Raluca Mera a câştigat argintul în probele de 100 m spate şi 100 m mixt şi bronzul la 50 m spate. Tot la fete Anca Elena Hăulic a obţinut şi ea două medalii de argint, la 50 m şi 200 m spate. La băieţi Ştefan Raul Iacob a cucerit două medalii de bronz, în probele de 100 m spate şi 200 m liber. Încă o medalie de bronz pentru CSŞ Hunedoara a adus George Iloviceanu la 400 m mixt. Foarte aproape de podium s-a clasat Raul Bădărău, locul 4 la 200 m liber.






