Inițiativă în pragul iernii. PNL cere Guvernului Cioloș să oblige Romsilva să vândă lemn direct către populație
PNL Hunedoara solicită Guvernului Cioloș modificarea actualelor reglementări pentru ca populaţia să poată cumpăra lemn de foc de la ocoalele silvice. O asemenea oportunitate ar duce la posibilitatea cumpărării la preţuri mult mai mici decât cele actuale, măsură care ar fi în beneficiul multor familii care utilizează pentru încălzire sobe sau centrale termice pe lemn.
Această măsură este prevăzută într-un pachet întreg solicitat de PNL printr-o rezoluţie, în care au fost punctate mai multe priorităţi legate de Romsilva, prin care s-ar veni atât în ajutorul populaţiei, cât şi în sprijinul firmelor hunedorene care procesează lemn. „Noi, liberalii, nu vrem să învinovățim nici PSD, nici pe tehnocrați. Rugăm să fim sprijiniți, și nu atât noi, cât cetățenii acestui județ, să rezolvăm o problemă de confort minimalist a acestor cetățeni. (…) Problema noastră, a liberalilor, nu e aceea de a facilita revenirea la haos și fiecare să taie pădurea, indiferent că e a lui sau nu e a lui. Problema noastră este generată de constatarea unui context legislativ, constituit nu doar din
legile silviculturii, ci și din legile fiscale, care creează lipsa de apetență a firmelor autorizate să taie lemn de foc. Avem în jur companii care au nevoie de lemn și plătesc prețuri suficient de mari, astfel că dacă nu se intervine legislativ cu obligativitatea ca ocoalele silvice să livreze o anumită cantitate de lemn de foc, la un anumit preț, cu implicarea primarilor, oamenii, chiar dacă acced la a cupăra lemn de foc, îl cumpără la prețuri astronomice. Chiar proprietarii de păduri”, a declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, deputatul Carmen Hărău.
Liberalii cer protejarea pădurii în interesul cetățenilor
În rezoluția adoptată de Biroul Politic Național al PNL, care a fost înaintată șefului Executivului, sunt prevăzute patru puncte. Primul punct face referire la faptul că Guvernul Cioloș, prin Ministerul Mediului, trebuie să modifice legislația, astfel încât să oblige Romsilva să asigure vânzarea lemnului de foc direct către populație prin ocoale silvice (limitat în funcție de suprafața de încălzit). La al doilea punct, PNL cere Executivului să sprijine industria mobilei pentru a-şi desfăşura activitatea în condiții optime şi a deveni competitivă prin modificarea legislaţiei subsecvente, astfel încât vânzarea masei lemnoase necesare producătorilor de mobilă să se facă din lemn sortat şi fasonat din depozite şi rampe, pentru a asigura materia primă necesară industriei de mobilă. Al treilea punct al rezoluției face referire la faptul că procedura privind plata contravalorii asigurării pazei pădurilor până la 30 ha trebuie să fie accelerată, astfel încât plăţile să fie făcute, iar suprafeţele de păduri nepăzite – primele la îndemâna hoţilor – să fie reduse considerabil. Ultimul punct al rezoluției prevede ca Guvernul Cioloş să emită o Hotărâre de Guvern (…) privind acordarea compensaţiilor financiare pentru toţi proprietarii care nu pot recolta masă lemnoasă din cauza restricţiilor impuse, în condițiile în care există o H.G. în acest sens, aprobată de Guvernul Ponta, dar nepublicată nici până în prezent.







One Comment