glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Inevitabil, au venit şi primele înfrângeri

Cu un start fulminant de sezon, juniorii republicani ai CNS Cetate Deva reprezintă una din revelaţiile seriei. Puştii lui Ciprian Luca şi Daniel Simina au bifat, în weekend, şi primele înfrângeri din acest sezon, pe terenul celor de la Metalul Reşiţa. Juniorii A au pierdut, la limită, 1-2 (gol Buzducea), în vreme ce colegii mai mici au fost învinşi, clar, 6-0 de roş-negri. În clasament, CNS Cetate Deva ocupă locul 6 la juniori A, respectiv 7 la juniori B. În următoarea etapă, CNS Deva va juca pe teren propriu în derby-ul judeţean, contra lui FC Hunedoara. Trupa de pe Cerna a acumulat primele puncte ale sezonului, după ce în trei etape pierduse pe linie. În etapa a IV-a, juniorii B ai clubului de pe Cerna, antrenaţi de Daniel Dăscălescu, au trecut pe teren propriu, scor 3-0, de FC Caransebeş, golurile fiind înscrise de Scorobete (2) şi Moroşanu. În schimb, juniorii A, antrenaţi de Mircea Alic jr., au pierdut în faţa „gugulanilor”, scor 0-1. Cealaltă echipă din judeţ prezentă în Clasamentul Naţional, CFR Simeria, a cedat în ambele jocuri de pe teren propriu cu UTA Bătrâna Doamnă, 0-4 şi 1-2. Runda viitoare, simerienii vor juca în deplasare, la FC Caransebeş.

Back to top button