glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Inculpaţii în dosarul “Trabucul lui Moş Crăciun” rămân în arest

Cei 64 de inculpaţi în dosarul cunoscut sub denumirea de “Trabucul lui Moş Crăciun” rămân în continuare după gratii.
Decizia aparţine magistraţilor Curţii de Apel Alba Iulia care au respins, ieri, recursul formulat de aceştia împotriva hotărârii Tribunalului Hunedoara, din 13 ianuarie, prin care le-a fost prelungită cu 30 de zile măsura arestării preventive. Inculpaţii în acest dosar sunt acuzaţi că au făcut parte din mai multe grupări infracţionale organizate, specializate în contrabanda cu ţigări, introduse ilegal pe teritoriul României din Serbia, Ucraina şi Republica Moldova. “Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în şedinţă publică ieri seară, este definitivă, toţi cei 64 de inculpaţi urmând să fie cercetaţi în continuare în stare de arest preventiv”, a declarat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean.

Încă doi traficanţi de ţigări “capturaţi”

Tribunalul Hunedoara a emis iniţial mandate de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pentru 62 de inculpaţi care au fost reţinuţi în 19 decembrie 2011. La aceeaşi dată, pentru alţi 5 inculpaţi au fost emise mandate de arestare preventivă în lipsă, pentru 30 de zile, începând cu data prinderii lor. Doi dintre aceştia au fost identificaţi şi arestaţi ulterior.
Inculpaţii sunt cetăţeni români ce provin majoritatea din judeţele Hunedoara, Arad, Suceava, Timiş, Mureş, dar şi din Dolj, Maramureş, Caraş Severin şi Sibiu. Printre arestaţi se află şi un cetăţean turc cu domiciliul în Vâlcea.
Prejudiciul estimat de anchetatori până la această dată este de aproximativ 2,5 milioane de lei.
Acest dosar este cauza cu cei mai mulţi arestaţi preventiv ce s-a aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia în ultimii ani.

Back to top button