glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Inculpaţii în dosarul fraudei de la BRD aşteaptă soluţia

Trei femei din Petroşani, dintr-un grup de nouă persoane cercetate, au fost trimise în judecată, în luna august, de către procurori după ce au săvârşit o fraudă de peste 10 miliarde de lei vechi de la sucursala din localitate a BRD. Judecătorii din Petroşani nu au pronunţat, marţi, soluţia, ci au decis amânarea luării deciziei, cel mai probabil, cu încă o săptămână.

Potrivit anchetatorilor, persoanele puse sub acuzare sunt învinuite pentru delapidare de fonduri, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Dintre cei nouă presupuşi făptaşi, principalii vinovaţi de lipsa celor 1,1 milioane de lei sunt chiar angajaţi ai băncii. Dosarul fraudei de la BRD Petroşani a ajuns pe mâna anchetatorilor în luna noiembrie 2009. La acea vreme, în urma unui control efectuat la sucursala băncii, s-a descoperit că, din conturile administrate de BRD Petroşani lipsesc peste 10 miliarde de lei vechi. Sunt cercetate pentru delapidare Claudia Munteanu, casieră în cadrul BRD Petroşani, şi colega sa Anca Popescu, dar şi Gyongy Socaci, administratorul unei societăţi comerciale, care, prin diverse inginerii financiare, au reuşit să sustragă bani din conturi, fără ca cineva să-şi dea seama de delapidare.

Operaţiunea de delapidare s-a desfăşurat “pe mâna casierei”

Potrivit oamenilor legii, cel mai probabil operaţiunea s-a desfăşurat “pe mâna casierei” care, prin tertipuri bancare, a reuşit să provoace BRD un prejudiciu de peste 10 miliarde de lei vechi. Tunul financiar a fost dat prin sustragerea din conturi a diverse sume, care să nu bată la ochi, iar apoi sumele erau “plimbate” prin diferite conturi bancare ale aceleiaşi bănci astfel încât, la controalele interne, să nu se observe furtul. Acesta a fost descoperit însă la momentul în care, inopinat, în bancă, a venit un control din judeţul Sibiu, iar timpul făptaşilor, pentru a acoperi tranzacţiile dubioase, a fost mult prea scurt. Expertiza chimică, cerută de anchetatori în cazul delapidării de la sucursala BRD Petroşani, a confirmat faptul că au fost modificate documente ale unităţii bancare. Surse din rândul oamenilor legii susţin că expertiza scoate în relief faptul că “au fost efectuate modificări în registrul de casă”, operaţiuni efectuate pentru “a acoperi” sumele delapidate.

Back to top button