Incredibil, dar pur românesc: startul Ligii a III-a se amână din nou
O informaţie de ultimă oră venită de pe culoarele Federaţiei Române de Fotbal dă peste cap din nou pregătirile cluburilor din eşaloanele doi şi trei ale fotbalului românesc. Astfel, miercuri, la sediul FRF, se pare că s-a decis amânarea cu cel puţin o săptămână a Ligii a II-a şi a III-a din cauza problemelor existente în acest moment cu cele două competiţii.
În aceste condiţii, partida dintre FC Hunedoara şi Jiul Petroşani, programată iniţial pentru, vineri, 31 august, se va disputa, cel mai probabil, cu o săptămână (dacă nu două!) întârziere. Antrenorul FC Hunedoara, Marius Opric, spune că o nouă amânare ar da complet peste cap pregătirea.
“Pur şi simplu nu le pasă!”
Una dintre problemele care obligă Federaţia să amâne campionatul cu cel puţin o săptămână este legată de hotărârea UEFA prin care cluburile trebuie să treacă din proprietatea publică în cea privată. Din informaţiile pe care le avem, la această oră există la FRF o listă de aproape zece echipe de Liga a III-a care nu au terminat operaţiunile de schimbare a clubului, dar şi 3-4 echipe de Liga a II-a! În aceste condiţii, restul echipelor, care intrau de la începutul săptămânii pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte pregătirea au cel mai mult de suferit. “Celor de la Federaţie nu le pasă de echipele de la acest nivel. Ar fi o bătaie de joc o nouă amânare şi asta pentru că toată lumea şi-a făcut anumite planuri în ceea ce priveşte pregătirea fizică şi tehnică. Jucătorii sunt nerăbdători să joace… Iarăşi vom avea etape intermediare una peste alta… De aceea suntem unde suntem”, a afirmat “principalul” Hunedoarei.
O veste bună pentru formaţiile cu datorii, printre ele şi Jiul
Amânarea debutului de sezon în cele două eşaloane nu este tocmai o veste rea pentru câteva dintre cluburile care au datorii provenite din neplata baremurilor pentru arbitraj în sezonul precedent. Printre acestea, trei formaţii din Seria a V-a: Seso Câmpia Turzii, Unirea Dej şi Jiul Petroşani, acestea riscând neprogramarea în prima rundă dacă nu plătesc sumele aferente!






