Începutul de an vine cu vești proaste pentru viitorii şoferi. Majoritatea şcolilor au crescut deja tarifele
Începutul de an vine cu o veste mai puțin bună pentru hunedorenii care se hotărăsc să devină șoferi. Aceştia trebuie să ia în considerare faptul că școlile de șoferi din oraș au majorat deja prețurile cu zece procente, de la 1.000 de lei, la 1.100 de lei.
Spre exemplu, devenii care s-au hotărât să devină șoferi în anul 2015, trebuie să mai facă economii, deoarece școlile de șoferi din oraș și-au majorat tarifele cu zece procente. Un instructor auto din Deva afirmă că a majorat tariful încă din luna decembrie, dar doar cu 100 de lei. „Am majorat tariful din decembrie, dar doar cu o sută de lei, cred că este suficient. Dacă am fi ridicat taxa cu un procent mai mare am fi riscat să ne pierdem de tot clienții. În această sumă, cursanții vor avea asigurate 24 de ore de legislație rutieră, 30 de ore de pregătire practică, combustibil și mașina asigurată la examen”. Un alt instructor, de la o altă școală din Deva, a mărit și el tariful, exact în aceiaşi perimietrii ai noii pieţe. „Am ridicat prețul, dar doar cu zece la sută, din cauză că s-a scumpit combustibilul, și au mai fost introduse alte câteva taxe. Nu ne permitem, și aici vorbesc și de colegii mei, să creștem tariful deoarece riscăm să ne pierdem clienții, care, și așa, sunt din ce în ce mai puțini. În cei 1.100 de lei, cursanții au înclus orele de legislație și pregătirea practică”.
Conform noului cod rutier, și sancțiunile cresc în 2015
Amenzile pentru contravenţiile prevăzute în Codul rutier au crescut de la 1 ianuarie, din cauza faptului că tot de la acea dată a crescut şi salariul minim pe economie, stabilit de Guvern. Un punct de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie, care de la 1 ianuarie a crescut la 975 de lei, de la 900 de lei. Astfel, cea mai mică amendă va porni de la 195 de lei, adică două puncte de amendă, conform Codului Rutier, care împarte amenzile pentru contravenţii pe clase, cea mai mică clasă fiind prevăzută cu două puncte de amendă. Este prevăzut ca salariul minim brut pe economie să crească, din nou, de la 1 iulie 2015, la 1.050 lei.






