glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Începe noul sezon în fotbalul judeţean cu schimbări în cele două ligi

În acest sfârşit de săptămână se va da startul în ambele campionate judeţene, Liga 4 şi Liga 5. Cum vremurile de glorie ale fotbalului hunedorean – cu două echipe în Divizia A, alte şase-şapte în Divizia B, aproape o serie întreagă de Divizia C – au apus demult, microbiştii au ajuns să se mulţumească cu o singură echipă în liga a treia şi cu partidele din ligile pomenite mai sus.

Sezonul 2017 – 2018 a adus mai multe modificări în componenţa celor două Ligi hunedorene. Dacă în ediţia precedentă am avut 12 echipe în Liga 4 şi 15 în Liga 5, anul acesta competiţiile organizate de AJF Hunedoara adună la start 15 formaţii în primul eşalon judeţean şi 18 în cel de-al doilea, ultimele împărţite în două serii de câte nouă echipe, pe criterii geografice.

Încălzire în Cupa României, faza judeţeană

Deschiderea oficială din noul sezon a făcut-o Cupa României, care a programat la sfârşitul săptămânii trecute meciurile primului tur al fazei judeţene. Au fost şi câteva surprize, aşa cum stă bine unei competiţii KO, trei dintre reprezentantele ligii a patra (Aurul Certej, Metalul Crişcior şi Mihai Viteazu Vulcan) fiind eliminate de echipe din eşalonul inferior.

Revenind la campionat, care începe sâmbăta aceasta, să spunem că în Liga a patra s-au înscris trei echipe noi în afara celor 12 din sezonul trecut, acestea fiind Dacia 2010 Orăştie (promovată din Liga 5), Gloria Proinstal Geoagiu şi CNS Cetate Deva II (ambele echipe reînfiinţate). Redăm alăturat programul complet al turului.

Iată şi componenţa Ligii a cincea, care se va desfăşura într-un nou sistem competiţional, cu două serii.

Seria 1, Valea Streiului: AS Măgura 2010 Pui, AS Streiul Baru, AS Sântămăria Orlea, AS Cetate Răchitova, AS Unirea General Berthelot, AS Sargeţia Bretea Română, AS Dacia Boşorod, AS Cerna Lunca Cernii, CS Ghelari
Seria 2, Mureş – Brad: AS Santos Boz, AS Key Systemsro Ribiţa, AS Ponorul Vaţa, CS Agrocompany Băcia, AS Zarandul Crişcior, AS FC Ilia, AS Berianul Beriu, AS Mureşul Pricaz, AS Minerul Teliuc.

Rezultatele din Cupa României, turul 1, faza judeţeană

ACS Minerul Uricani – CSM Jiul Petroşani 1 – 5

AS Zarandul Crişcior – CSA Aurul Brad 0 – 1

AS Măgura Pui 2010 – CSM Mihai Viteazu Vulcan 1 – 0

AS Ponorul Vaţa – AS Metalul Crişcior Brad 0 – 0, 4 – 3 la lovituri de departajare

AS Sântămăria Orlea – ACS Victoria Călan 1 – 4

CS Comunal Ilia – AS Aurul Certej 4 – 2

AS Gloria Geoagiu – AS Foresta Lunca Cernii 4 – 1

AS Sargeţia Bretea Română – CSM Dacia Orăştie 2010 0 – 1

ACS Agrocompany Băcia – AS Unirea General Berthelot 0 – 5

AS Victoria Dobra – AS Santos Boz 3 – 0

În turul al doilea vor intra în competiţie şi Inter Petrila, CS Hunedoara, Universitatea Petroşani, Retezatul Haţeg, Şoimul Băiţa şi Hercules Lupeni, calificate direct în această fază a Cupei.

Back to top button