glasul-hd.ro Web analytics


Economic

Încep să apară strigatele de disperare ale antreprenorilor din domeniul turismului. Pensiunile și hotelurile nu mai au turiști, străinii anulează cameră după cameră

Mai jos redăm manifestul lui Ștefan Mandachi, administratorul lanțului de restaurante Spartan, inițiatorul mișcării „România vrea autostrăzi” și al hotelului ce-i poartă numele.

„Hotel Mandachi. Investiție peste ȘAPTE milioane de euro la Suceava. 90 camere. Știi câte sunt ocupate? ȘASE! Șase camere din 90. Și suntem cel mai bine cotat hotel din oraș, avem nota 9.4 pe booking și de regulă, cel mai plin hotel târg ))) avem 65 salariați doar la hotel. Statule, vei avea de plătit și ajutoare de șomaj și pierzi și impozite! Consumul trebuie să continue urgent! Dacă pică mediul privat e dezastru. Suntem legați unii de alții cu un lanț invizibil, nu vă mai faceți iluzii că doar antreprenorii suferă. Nu mai e momentul de antipatii sau simpatii.

Nu mai instaurați panica! Soluții: eliminați impozitele pe salarii, restituți tva-ul, ajutor de stat prin subvenții 75% pentru plata salariilor. Continuați consumul!”

Am luat legatura astăzi cu administratorii mai multor pensiuni din județ iar aceștia ne-au confirmat ca se lovesc de aceleași probleme:

„Am avut week-endul care urmează full, azi ne-au sunat și au anulat tot, străinii anulează aproape toți”

„Aveam grupuri de turiști în luna mai și aprilie, ne sună să anuleze, ne așteptăm la fiecare lună să se anuleze pentru două luni”

„Încă nu avem anulate rezervările pentru la vară, într-adevăr 90% la noi sunt turiști din România, care așteaptă să vadă cum decurge situația, au început să anuleze sejururile de Paște”

„M-a sunat o doamnă acum înainte să mă sunați dumneavoastră care trebuia să vină în week-end și a zis că a văzut cele 6 cazuri de aseară și a zis că ii este frică să mai vină”

„S-au anulat evenimentele din sălile de conferință, care pe lângă mai aduceau o rezervare, două”

Întrebați și de situația restaurantelor aceștia au spus că se simte o scădere considerabilă.

Întrebați despre situația angajaților majoritatea celor intervievați au răspuns că nu știu ce vor face, nu s-au mai lovit de această situație până acum și așteaptă măsurile luate de Guvern.

Back to top button
Close
Close