Încă un bloc de locuințe izolat termic cu fonduri UE, la Deva
600 de apartamente vor fi izolate termic, prin proiecte finanţate de Uniunea Europeană, în următoarea perioadă, în municipiul reședință de județ. În total, zece blocuri din municipiul reședință de județ sunt incluse în acest program. Conducerea Primăriei Deva a predat, ieri, amplasamentul pentru implementarea proiectului de creştere a eficienţei energetice a blocului de locuinţe 80/2, de pe Calea Zarandului. Proiectul este finanţat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională prin POR 2007-2013. Valoarea totală este de peste 1,5 milioane de lei, aproape jumătate din valoarea finanţării nerambursabile venind din fonduri europene. „Suntem printre primele municipii din judeţ care vor avea atâtea locuinţe cu eficienţă energetică mărită prin proiecte europene. Preşedinţii de asociaţii de proprietari, cetăţenii, ar trebui să le vadă şi fiecare asociaţie să-şi analizeze situaţia pentru a accesa fonduri în noua sesiune de proiecte pentru eficientizarea termică”, a declarat Petru Mărginean, primarul municipiului Deva.






