Încă un acoperiş s-a prăbuşit la Aninoasa
Acoperişurile caselor de colonie din Aninoasa se prăbuşesc rând pe rând. Ieri, şapte familii care locuiau într-un imobil din localitate au fost evacuate, după ce acoperişul a cedat, sub greutatea zăpezii îmbibate cu apă, iar grinzile au intrat prin tavane, în două apartamente. Aceasta, după ce, duminică, alt acoperiş al unui imobil s-a prăbuşit, fiind evacuate 11 persoane.
Acoperişul imobilului de colonie a fost distrus parţial, însă autorităţile locale au dispus evacuarea tuturor locatarilor. Blocul este situat în imediata apropiere a imobilului de colonie al cărui acoperiş s-a prăbuşit duminică. Primăria a pus la dispoziţia persoanelor evacuate şi un adăpost, însă acestea au preferat să se cazeze pe la rude până problemele se vor remedia. Imobilul are 12 apartamente, în care mai locuiesc şapte familii, majoritatea locatarilor blocului fiind plecaţi la muncă în străinătate. “Astăzi (ieri – n.r.), au fost efectuate lucrări de consolidare la acoperişurile a 13 astfel de imobile, pentru a preveni alte situaţii de acest gen. De asemenea, sperăm ca Guvernul să ne sprijine financiar pentru a reconstrui aceste acoperişuri şi a consolida imobilele, la care nu s-au mai efectuat lucrări de renovare de peste 20 de ani”, a declarat viceprimarul oraşului Aninoasa, Petru Nistor.
Blocurile de colonie din acest oraş au fost construite în anul 1890, în perioada dominaţiei austro-ungare, iar oamenii care locuiesc în aceste imobile sunt mult prea săraci pentru a-şi permite să efectueze reparaţiile necesare.






