În aşteptarea vremurilor mai bune. Alina State: “Sunt dispusă să renunţ dacă Primăria nu se implică”
Căderea cortinei peste campionatul seriei a V-a a Ligii a treia a surprins CFR Simeria, pentru al treilea an consecutiv în jumătatea superioară a clasamentului. În ciuda parcursului constant, principala finanţatoare a clubului, Alina State, se gândeşte de două ori când vine vorba de continuarea susţinerii formaţiei simeriene. Motivul? Lipsa totală a implicării administraţiei locale în ultimul sezon.
Tocmai de aceea, deşi nu vroia să ajungă la acest lucru, patroana feroviarilor se vede nevoită să aştepte deznodământul alegerilor locale pentru a vedea în ce măsură va mai continua să se implice financiar la CFR.
Promisiuni şi cam atât
Şi asta pentru că actuala administraţie locală n-a mişcat nici un deget pentru a ajuta formaţia care, la jumătatea acestui campionat se regăsea pe podium, la doar câteva puncte în spatele liderului ACS Recaş. Asta deşi, la debutul sezonului, Primăria a înclocuit întreaga conducere a clubului, tocmai pentru a gestiona mai bine problemele financiare care apar la acest nivel. “Conducerea clubului achita cu banii alocaţi de la Primăria Simeria cheltuielile cu utilităţile de la baza sportivă, salvarea şi pompierii de la meciurile organizate acasă. Secţia de fotbal nu primea însă nimic, salarii, prime, echipamente pentru jucători, cheltuieli cu cantonamente sau deplasări. Odată cu noile schimbări de organigramă au venit şi promisiunile, în pauza competiţională, după ce s-a aflat că societatea noastră este în discuţii pentru finanţarea echipei FC Hunedoara. Atunci am obţinut promisiunea pentru plata salariilor a patru dintre jucători şi a transportului cu autocarul în deplasări”, povesteşte finanţatoarea “galben-albaştrilor”
Minunea a ţinut doar trei luni
Lucrurile au mers conform planurilor înscrise negru pe alb, doar până la finele turului. Din ianuarie, Primăria n-a mai trimis bani decât pentru doi jucători (şi asta doar până în februarie) şi a încetat să mai achite facturile pentru transport.. “Din ianuarie am mai primit bani doar pentru doi jucători şi asta doar o lună, iar facturile pentru transport nu sunt achitate, firmele care se ocupă de acest lucru apelează tot la mine pentru plata facturilor, deoarece domnul Aurel Rişcuţa (n.red. – preşedintele clubului) nu le răspunde la telefon. Astfel, suma despre care vorbim, aproximativ 30000 de lei, obţinută – cu diligenţele Primarului – prin contract de sponsorizare de la REVA Simeria, n-a ajuns nici până în ziua de azi la secţia de fotbal, cu toate că directorul societăţii a solicitat ca suma să ajungă obligatoriu acolo. Supărător este că preşedintele a venit la stadion doar cu prilejul derby-ului cu Hunedoara, astfel că pe lângă promisiunile făcute în van, echipa nu a avut parte nici măcar de încurajare morală din partea conducerii care, până la urmă, reprezintă Primăria Simeria. Şi nici nu vreau să mă mai gândesc că la baza sportivă nu s-au efectuat nici un fel de lucrări de modernizare, suntem la ani lumină de alte cluburi din campionat”, continuă Alina State.
Speranţe de mai bine, cu cei ce vor veni
În aceste condiţii, unicul finanţator al CFR-ului speră doar că cei ce vor ocupa, începând de săptămâna viitoare, fotoliile de edili ale oraşului să acorde mai multă atenţie echipei de fotbal. “Au trecut deja patru ani de când susţinem financiar echipa şi la capătul fiecărui sezon am terminat în partea superioară a clasamentului şi, spun eu, prin lotul pe care îl avem la dispoziţie şi prin jocul nostru, am adus un plus de imagine oraşului şi chiar judeţului. Asta dacă stăm să ne gândim că avem un lot format numai din jucători autohtoni! Chiar şi aşa, nici măcar Consiliul Judeţean nu s-a sinchisit să ne ajute, ba mai mult, a direcţionat fonduri şi a investit în baza sportivă a echipei din Hunedoara, în lotul căruia nu se găsesc nici pe jumătate la fel de mulţi jucători hunedoreni… Nu ştiu ce am mai putea face mai mult. Rămâne doar să sperăm că cei ce vor veni la conducere se vor ocupa mai mult de echipă. Unul dintre aceşti oameni ar putea fi Vasile Hriţac (foto mic), cel care în ultimii ani a fost prezent aproape meci de meci în tribunele stadionului şi care ne-a sprijinit moral, pentru că atât a putut, atunci când am avut nevoie. Este trist unde s-a ajuns, pentru că, zilele trecute, când am avut ultima întâlnire cu echipa, am fost nevoită să le povestesc despre toate piedicile de care m-am lovit. Şi, din nefericire, nu le-am putut promite nimic pe viitor, pentru că pur şi simplu nu ştiu dacă sunt dispusă să mai continui în astfel de condiţii”, a încheiat patroana grupării din Simeria.
O amplă analiză a evoluţiei echipei lui Marius Opric în retur veţi putea regăsi în ediţiile viitoare ale ziarului nostru.






