Imaginea gospodăriilor tradiționale hunedorene, într-o expoziție etnografică, la Deva
Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva găzduiește, astăzi, un eveniment cultural inedit. Este vorba despre vernisajul expoziţiei de fotografie etnografică „Arhitectură tradițională în județul Hunedoara”. Evenimentul are loc de la ora 12.00 în spațiile destinate artelor vizuale de la sediul instituției, situate în Palatul Magna Curia. Expoziţia dorește să valorifice un segment al rezultatelor proiectului MCDR derulat în cursul ultimilor ani, prin care s-a propus realizarea unui Repertoar al satelor izolate, părăsite sau depopulate din județul Hunedoara. Proiectul a fost inițiat și documentat fotografic de către dr. Daniel I. Iancu, muzeograf în cadrul MCDR. Vor fi expuse câteva zeci de fotografii care imortalizează aspecte ale arhitecturii tradiționale (gospodării, locuințe, șuri sau alte tipuri de anexe) din diverse zone etnografice ale județului, fie că este vorba de Țara Zarandului, Ținutul Orăștiei, Țara Hațegului, Ținutul Pădurenilor sau valea Mureșului. Prezentarea expoziției, precum și o expunere asupra rolului documentării fotografice a arhitecturii tradiționale la ora actuală vor fi realizate de către dr. Tudor Sălăgean, managerul Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca.






