Ilia, o comună cu față urbană
Administrația publică a comunei Ilia le oferă locuitorilor servicii publice moderne în toate domeniile, crescând astfel confortul cetățenilor. În ultimii ani, în Ilia, a început un amplu program de construcții de capele funerare. Sâmbătă a fost inaugurat încă un astfel de obiectiv în satul Brâznic.
Capela din Brâznic este o construcție nouă, echipată cu instalații moderne de aer condiționat. Câteva zeci de persoane din sat au fost prezente, ieri, la ceremonia sfințirii capelei construite cu fonduri de la bugetul local. În comuna Ilia aproape toate satele vor beneficia de asemenea edificii, existând deja capele funcționale în Ilia, Bretea Mureșenă și Bacea. De asemenea, Capela din Sârbi așteaptă doar să fie sfințită, iar cea din Săcămaș este ridicată la roșu. Administrația locală a identificat terenul pe care se va construi în curând și capela din satul Valea Lungă. Atât oamenii prezenți la sfințirea capelei, cât și preoții din comună, s-au arătat extrem de mulțumiți de investiția făcută de administrația locală. „Aveam nevoie de această capelă. Pentru că este mult mai bine să ne priveghem răposații în asemenea condiții civilizate”, a apreciat o localnică din Brâznic. Primarul comunei Ilia, Marius Omotă, a fost cel spre care s-au îndreptat cele mai multe aprecieri, atât din partea oamenilor, cât și a preoților care au săvârșit slujba de sfințire a capelei din Brâznic. „Ne-am propus ca până în anul 2020, locuitorii din Ilia să trăiască în aceleași condiții pe care le au și cei din mediul urban. De aceea, am reușit să finalizăm deja numeroase obiective care sporesc gradul de confort al cetățenilor. Mă refer aici la modernizarea drumurilor, la înființarea de servicii publice, Evidența Populației, UPU, ISU, APIA, dar și atragerea unor servicii private cum sunt supermarketuri sau biroul notarial. De asemenea, am pus un accent deosebit pe modernizarea serviciilor de pompe funebre, prin înființarea pe lângă fiecare parohie a unei capele funerare. Câteva am reușit să le finalizăm, altele se află în lucru. Sperăm ca în următorii ani să reușim să facem din Ilia o comună cu aspect și servicii urbane” a declarat primarul Marius Omotă.






