glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Hunedorenii se orientează anul acesta mai mult spre litoralul românesc

Spre deosebire de anii trecuți, litoralul românesc este mult mai căutat în perioada concediilor de către hunedoreni, ținând cont de faptul că plajele arată mult mai bine, iar prețurile sunt ceva mai accesibile.

Următoarea destinație preferată a hunedorenilor este Grecia. Devenită, de curând, o ţară care și-a deschis mai mult porțile către turiștii din judeţ, Grecia este aleasă de către hunedoreni în special pentru sejururile pe insule precum Creta, Korfu sau Zakynthos.

Turcia, o destinaţie pentru „familişti”

Conform reprezentanţilor celor mai importante agenţii de turism din municipiul reşedinţă de judeţ, Turcia este locația preferată în special de către familiile cu copii pentru a-și petrece vacanțele, astfel că perioada cu cele mai multe sejururi este cea imediat următoare terminării școlii. Pachetele alese de către clienți sunt în general all-inclusive, iar transportul cu avionul este ales cu preponderență. Cu toate acestea sunt alese și pachete care nu au inclus și transportul, în special când este vorba despre vacanțe pe litoralul bulgăresc, preferat, anul acesta, mai puţin decât cel de la noi. Oamenii vin în special în această perioadă la noi, se interesează fie de sejururile de pe litoralul nostru, acolo unde sunt preferate Mamaia, Jupiter sau Eforie, fie de cele de la bulgari ori greci. Interesant este că ponderea celor care vor să îşi facă vacanţa în ţară a crescut faţă de anii precedenţi. Bineînţeles, mai avem şi clienţi care şi-au planificat concediile încă din ianuarie, asta şi pentru că dacă faci acest lucru beneficiezi de un preţ mai bun”, spun majoritatea reprezentanţilor agenţiilor de turism din Deva.

Potrivit unui studiu realizat de portalul Vola.ro, peste 70% dintre românii care vor să plece într-o vacanţă de vară de o săptămână în străinătate caută pachete care costă 250-300 de euro (incluzând cazare şi transport cu avionul), 25% au un buget de 300 – 400 de euro, iar restul de 5% sunt dispuşi să plătească chiar şi 1.000 de euro pentru o vacanţă. Mulţi români vor, iniţial, să plătească 250-300 de euro pe o vacanţă, din cauza veniturilor scăzute, dar dacă găsesc oferte care să-i încânte, sunt dispuşi să facă sacrificii şi să aloce până la 400 de euro.

Back to top button