glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Hunedorean implicat într-un accident rutier pe DN1

Un tânăr hunedorean, în vârstă de 25 de ani, a fost implicat întrun accident rutier pe DN1, în afara localităţii Apoldu de Sus, judeţul Sibiu.Conform poliţiştilor sibieni, Marius P., în vârstă de 25 de ani, din judeţul Hunedoara, în timp ce staţiona pe marginea carosabilului, pe sensul de mers Sibiu – Sebeş, într-o curbă uşoară la dreapta, a deschis portiera pentru a intra în maşină fără să se asigure, moment în care a fost acroşat de un ansamblu TIR condus de Gheorghe D. (51 de ani, domiciliat în judeţul Alba), care circula regulamentar pe banda de lângă acostament, în acelaşi sens de mers.
După producerea accidentului, cele două autovehicule şi-au continuat deplasarea fiind identificate în centrul localităţii Apoldu de Sus.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că Marius P. are dreptul de a conduce autovehicule reţinut în vederea anulării, fiind cercetat într-un dosar penal, dovada înlocuitoare fiind valabilă. În urma accidentului a rezultat avarierea celor două autovehicule şi rănirea uşoară a conducătorului auto hunedorean. Cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri.

Back to top button