glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Hunedoara: se distribuie tichetele sociale pentru grădiniță

În municipiul Hunedoara tichetele sociale pentru grădiniță se vor distribui în perioada 10– 14 decembrie. Beneficiarii sunt copiii ai cărora familii au dificultăți financiare. Luna trecută la nivelul municipiului au beneficiat de tichete 52 de preșcolari, dar numărul acestora variază în fiecare lună.

Tichetele pentru grădiniță se distribuie la sediul Direcției de Asistență Socială Hunedoara (Primăria municipiului Hunedoara, fosta clădire BRD). Valoarea unui tichet este de 50 de lei și de ele vor beneficia micuții care provin din familii al căror venit pe membru de familie nu este mai mare de 284 de lei. Există însă și alte criterii care trebuie îndeplinite pentru a primi tichetele: vârsta minimă a copilului să fie de trei ani, împlinită oricând pe parcursul anului școlar curent (copiii pot fi înscriși la grădiniță și înainte să împlinească vârsta de trei ani, dacă spațiul o permite, dar devin eligibili în luna în care împlinesc vârsta de trei ani), copilul să nu fie mai mare de șase ani, vârstă împlinită după data de 1 septembrie a anului școlar curent, venitul lunar pe membru de familie să fie de cel mult 284 de lei (de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o singură persoană).

Fără absențe nemotivate

Un alt criteriu este acela că preșcolarii vor trebui să fie prezenţi zilnic la grădiniţă. În cazul în care copilul are absenţe, părinții trebuie să aducă scutire medicală, dacă micuțul a fost bolnav. Totodată absențele motivate nu trebuie să depășească jumătate din totalul zilelor de grădiniță. Dacă copilul lipsește totuși mai mult de jumătate din numărul total al zilelor de grădiniță din motive medicale, el are dreptul să primească tichetul social. Cei mici pot fi învoiți de la grădiniță de către părinți, dar nu mai mult de trei zile pe lună, cu condiția anunțării cadrelor didactice. Tichetele sociale se acordă lunar în perioada septembrie – iunie. Acestea vor putea fi folosite pentru achiziţionarea produselor alimentare şi de igienă, a produselor de îmbrăcăminte pentru copii şi a rechizitelor. Este interzisă transformarea tichetelor în bani şi utilizarea acestora pentru achiziţionarea băuturilor alcoolice sau a ţigărilor. Cei care vor încălca aceste reguli nu vor mai fi sprijiniţi, iar titularul dreptului va trebui să returneze banii autorităţilor.

Back to top button