Hunedoara revine pe harta raliurilor. Momentan, pentru Campionatul de Viteză în Coastă
Judeţul nostru poate găzdui, începând de anul viitor, una din cele zece etape din întrecerea internă de Viteză în Coastă! Mai precis, traseul Cinciş-Lunca Cernii/Hăşdat, care se numără pe lista propunerilor înaintate în această perioadă Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.
Traseul din apropierea municipiului Hunedoara s-ar număra printre cele două posibile noutăţi ale calendarului competiţional din 2015, alături de Trofeul Bucovinei (Trans-Rarău). În ultimii ani, Filiala Judeţeană a Automobil Club Român a organizat câte o etapă a competiţiei judeţene (VTM) pe porţiunea Hăşdat, de la intersecţia cu DJ 687A, şi intersecţia Nădăştia de Sus – Silvaş, însă propunerea înaintată FRAS va cuprinde şi drumul ce duce spre lacul Cinciş. Deşi va mai dura ceva timp până când noul calendar automobilistic va fi stabilit, eventuala introducere a unor etape noi le surâde majorităţii piloţilor care au luat startul şi la ediţia din acest an. „Trebuie aprobate etape noi, să se ofere şansa şi altora să organizeze astfel de competiţii. De câţiva ani există aproape aceleaşi etape anual, fără nicio schimbare. E nevoie de ceva nou sau de reintroducerea unor raliuri care nu s-au ţinut de câţiva ani buni”, spune unul dintre piloţi. Ionuţ Rudeanu este singurul hunedorean care participă la CNVC, pilotul în vârstă de 30 de ani ocupând pentru doi ani la rând locul trei la grupa A.
Anual, întrecerea de Viteză în Coastă se desfăşoară pe durata a opt etape: Cupa Gorjului, MP al oraşului Braşov, Cupa Reşiţa, Trofeul Sinaia, Trofeul Teliu, Alba Motor Challenge, Trofeul Câmpulung Muscel şi Trofeul Râşnov.






