glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Hunedoara atrage mai mulți bani europeni decât Deva

Deși administrația locală a municipiului Deva a anunțat cu „surle și trâmbițe”, săptămâna trecută, că orașul de la poalele cetății are cel mai mare număr de proiecte pe fonduri europene din județ (lucru, corect, din punct de vedere strict aritmetic) se pare că municipiul Hunedoara va atrage mai mulți bani europeni. Potrivit unei statistici a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Hunedoara a depus până acum proiecte în valoare totală de 70 de milioane de euro, în timp ce Deva a reuşit să întocmească documentaţii pentru un total de 58 de milioane de euro.

Municipiile Deva, Hunedoara, Petrila şi Orăștie sunt în topul oraşelor din Regiunea Vest la numărul proiectelor europene depuse pentru evaluare. Cei mai mulți bani europeni vor fi atrași de Hunedoara (70 mil. Euro), urmând Deva (58 mil.), Orăştie (38 mil.), Petrila (19 mil.), Lupeni (12 mil.), Uricani (11 mil.), Hațeg (8 mil.), Petroșani (8 mil.), Călan (6 mil.), Simeria (5 mil.), Vulcan (3,2 mil.), Ribița (3,2 mil.). Municipiul Brad se află printre localitățile hunedorene care, se pare, vor atrage cei mai puțini bani europeni în acest exerciţiu financiar – 3 milioane. Conform raportului MDRAP, cele mai valoroase investiții aflate în derulare sunt: modernizarea drumurilor judeţene de pe Culoarul Mureş Nord (Consiliul Județean Hunedoara, 35 milioane de euro, contract semnat), modernizarea şoselei Hunedoara – Călan (CJ Hunedoara, 7,8 milioane de euro, contract semnat), reabilitarea Casei de cultură din Orăştie (Primăria Municipiului Orăştie, 5,6 milioane de euro, contract semnat), restaurarea Castelului Corvinilor (Primăria Hunedoara, 4,8 milioane de euro, contract semnat) și eficientizarea energetică a spitalului municipal Hunedoara (Primăria Hunedoara, 5 milioane euro, contract semnat).

Proiecte pentru care se solicită finanțare

Alte proiecte pentru care se solicită finanţare sunt: linia verde de autobuze electrice din Valea Jiului (Consiliul Judeţean Hunedoara, două proiecte de câte 9,9 milioane de euro, în evaluare), transport ecologic în Hunedoara (Primăria Hunedoara, trei proiecte a câte 9,85 milioane de euro), modernizarea şoselei Orăştie – Costeşti (CJ Hunedoara, 9,7 milioane de euro, în evaluare), realizarea Muzeului Civilizaţiei Dacice (Primăria Orăştie, 5,2 milioane de euro, în evaluare), reabilitarea Incintei I din Cetatea Deva (Primăria Municipiului Deva, 4,9 milioane de euro, în evaluare), restaurarea Cetăţii Orăştiei (4,7 milioane de euro, în evaluare), conservarea sitului Ulpia Traiana Sarmizegetusa (CJ Hunedoara, 4,76 milioane de euro, în evaluare) și reabilitarea energetică a clădirilor rezidenţiale (Primăria Hunedoara, 4,9 milioane de euro, în evaluare).