glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Hunedoara a cedat previzibil în faţa Craiovei

Nu s-a adunat lume la Hunedoara ca pe timpuri la un Corvinul – Universitatea Craiova, dar peste 6.000 de oameni au venit să vadă meciul de liga a treia programat duminică dimineaţă, lucru mai puţin obişnuit. Şi cei prezenţi au avut ce vedea, un joc spectaculos, cu şase goluri şi multe alte faze de poartă, în care hunedorenii au avut de înfruntat marea favorită la promovare din seria a patra.

Un singur gol, dar destule ocazii până la pauză

Încă de la început s-a trecut hotărât la acţiuni de poartă şi Burlacu în două rânduri pentru gazde, Bălan şi Raicea – la şuturile cărora Dumitrescu a intervenit salvator – pentru oaspeţi au trecut pe lângă deschiderea scorului. Aceasta a venit în min. 11, când după o lovitură liberă executată de Codoban şi deviată de un apărător balonul a ajuns la Răducan şi acesta a înscris pe lângă portar. A urmat o perioadă de joc mai bun al oltenilor, cu Bălan, Răducan şi Raicea apăruţi la finalizare şi cu alte două intervenţii utile ale lui Dumitrescu la şuturile lui Codoban. Hunedoara a mai contat până la pauză în ofensivă prin incursiunile lui Bloj – reluare slabă din careu după pasa primită de la Iacob, Marinca – şut de la distanţă prins de portarul Enache şi Vasinc – scăpat spre poartă şi oprit de arbitru, care a dictat un fault la mijlocul terenului pentru gazde în loc să lase avantaj.

Oaspeţii s-au detaşat după două goluri în trei minute

Universitatea a venit mai montată de la cabine şi a dat loviturile decisive chiar la începutul reprizei a doua. Astfel, în min. 50 Raicea fructifică centrarea lui Pop, iar trei minute mai târziu Bălan iniţiază o acţiune proprie şi înscrie pentru 0 – 3. Gazdele au o tresărire de orgoliu şi Vasinc reduce din handicap în min. 64, când fructifică centrarea lui Bloj cu o lovitură de cap. Gugu reface diferenţa peste numai două minute, trimiţând cu capul în plasă mingea de la Rogoveanu. Golul doi al Hunedoarei, venit pe final de meci, i-a avut în prim-plan pe doi jucători intraţi în repriza secundă. Licu a pătruns în careul advers, a fost faultat clar şi Robert Cristian a transformat penaltyul.

Pentru hunedoreni urmează acum un alt joc dificil, în deplasare cu Flacăra Horezu.

CS Hunedoara – Universitatea Craiova 2 – 4 (0 – 1)

Hunedoara: Dumitrescu – Ciucurescu (min 57 Ionică), Kovacs, Radicof, Cr. Crăciunesc – Iacob, Marinca, D .Crăciunesc (min. 53 Bobină), Bloj (min. 70 Licu) – Burlacu (min. 53 R. Cristian), Vasinc. Antrenor Raul Spătaru

Craiova: Enache – Negru, Avram, Gugu, Cristiu (min. 57 Luică) – Tănase, Vl. Pop, Codoban (min. 62 Rogoveanu), Raicea – R. Răducan, Cl. Bălan. Antrenor Eugen Trică

Au marcat: Vasinc (min. 64), Robert Cristian (min. 85 penalty), respectiv Răducanu (min. 11), Raicea (min. 50), Bălan (min. 53), Gugu (min 66)

 

„Meci greu, sunt supărat că băieţii nu au respectat sarcinile de joc pe care le-am discutat. Am luat trei goluri nepermise, le-am spus că cei de la Craiova o să profite de spaţiile goale. Păcat că spectatorii care au venit la acest joc au plecat supăraţi că nu am reuşit să obţinem victoria. Am jucat totuşi cu o echipă bună, care merită să fie pe primul loc.”

Raul Spătaru, antrenor CS Hunedoara

„A fost un meci pe care l-am câştigat, avem trei puncte obţinute. Acesta a fost obiectivul nostru, deşi diferenţa putea să fie mult mai mare. Noi am ratat nepermis de mult în repriza a doua. Am jucat cu o echipă puternică, bine organizată şi care ne-a făcut meciul greu. Puţine o să fie formaţiile care o să obţină puncte la Hunedoara.”

Eugen Trică, antrenor Universitatea Craiova

Tags