Hoaţa din tren, prinsă de poliţiştii TF
O femeie în vârstă de 59 de ani, din judeţul Neamţ, care în luna octombrie, anul trecut, în timp ce călătorea cu trenul, i-a furat unei “colege” de compartiment geanta cu bunuri şi bani, a fost prinsă de poliţiştii Postului de Poliţie T.F. Simeria Triaj. “Se efectuează cercetări în cauza privind pe Elena T., de 59 ani, din judeţul Neamţ, despre care s-a stabilit că, în data de 14.10.2011, în timp ce călătorea cu trenul personal pe ruta Simeria – Subcetate, a sustras o geantă în care se afla suma de 600 lei, două telefoane mobile şi alte bunuri de uz personal, toate aparţinând unei femei cu care suspecta călătorea în compartiment”, a declarat şeful ServiciuluiJudeţean de Poliţie Transporturi Hunedoara, comisar şef Vasile Hriţac. Suspecta este cercetată în continuare de poliţişti în stare de libertate, în vederea documentării întregii sale activităţi infracţionale.





