glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Haţeg – Băiţa şi Brad – Vulcan sunt capetele de afiş în Liga 4

Patru meciuri sâmbătă şi alte două duminică sunt programate în etapa a şasea din Campionatul Judeţean de fotbal, Liga a patra. Două întâlniri se detaşează din programul acestei runde, ambele urmând să se dispute sâmbătă.
La Brad, Aurul din localitate (locul 2, cu 13 puncte) primeşte vizita celor de la Mihai Viteazu Vulcan (locul 5, cu 9 puncte), echipă care a urcat pe această poziţie în urmă victoriei cu 2 – 0 în restanţa de miercuri cu Jiul Petroşani. Cele două sunt fără îndoială revelaţiile de până acum ale sezonului competiţional 2018 – 2019 în întrecerea judeţeană şi ne putem aştepta ca ele să ofere un joc echilibrat.
Un derby de tradiţie al campionatului este întâlnirea dintre Retezatul Haţeg şi Şoimul Băiţa. Cele două formaţii ocupă locurile 3 şi 4 în clasament, cu câte zece puncte, şi se află la trei puncte în spatele primelor două situate în ierarhia ligii, Gloria Proinstal Geoagiu şi Aurul Brad. Ambele se află în cursa pentru un loc fruntaş, astfel că lupta lor pentru puncte promite un meci clasic de 1X2.
Liderul Gloria Proinstal Geoagiu va evolua în propriul fief în compania Minerului Uricani. Gazdele au acumulat 13 puncte, oaspeţii şapte, graţie cărora ocupă locul 7 în clasament. Gloria porneşte din postura de favorită, dar trebuie ţinut cont şi că Uricaniul s-a întărit în această vară cu câteva transferuri.
În fine, tot mâine se joacă la Deva meciul dintre echipa secundă a lui CNS Cetate şi CSM Dacia Orăştie. Cele două sunt vecine în clasament, Cetate locul 8 cu şase puncte, Dacia locul 9 cu trei puncte.
Alte două partide ale etapei se joacă duminică. Inter Petrila (locul 6, cu opt puncte) evoluează la Lupeni în compania Universităţii Petroşani (locul 10, cu trei puncte). În fine, ultimele două clasate în Liga a patra se întâlnesc în meci direct: Victoria Călan, locul 11, trei puncte, joacă acasă cu Jiul Petroşani, locul 12, singura formaţie care nu a acumulat încă nici un punct.

etapa 6

sâmbătă, 13 octombrie:
CSA Aurul Brad – CSM Mihai Viteazu Vulcan
CSO Retezatul Haţeg – ACS Şoimul Băiţa
CNS Cetate Deva – CSM Dacia Orăştie
AS Gloria Proinstal – ACS Minerul Uricani
duminică, 14 octombrie:
AS Universitatea Petroşani – CS Inter Petrila
AS Victoria Călan – CSM Jiul Petroşani

Clasament Liga 4

1. Gloria Geoagiu 13 p (24 – 3)
2. Aurul Brad 13 p (10 – 5)
3. Retezatul Haţeg 10 p (18 – 7)
4. Şoimul Băiţa 10 p (10 – 6)
5. Mihai Viteazu 9 p (11 – 3)
6. Inter Petrila 8 p (10 – 5)
7. Minerul Uricani 7 p (9 – 7)
8. Cetate Deva 6 p (10 – 13)
9. Dacia Orăştie 3 p (8 – 12)
10. Universitatea Petroşani 3 p (3 – 11)
11. Victoria Călan 3 p (6 – 35)
12. Jiul Petroşani 0 p (2 – 14)

Loading...