„Haideți să curățăm Deva împreună” – la ora bilanțului. Peste 900 de școlari deveni au strâns peste 25 de tone de deşeuri
Elevii din municipiul Deva au dat o lecţie unui oraş întreg în săptămâna curăţeniei generale, organizată de Primăria Municipiului Deva. Peste 900 de elevi au adunat pe parcursul a șase zile 25.280 de kilograme de gunoaie, aruncate de oameni fără bun simț în zona verde.
În perioada 13-18 martie, administrația locală a municipiului Deva a desfășurat o campanie de ecologizare a Devei intitulată „Haideți să curățăm Deva împreună”. Potrivit reprezentanților primăriei, campania şi-a propus să mobilizeze cât mai mulţi voluntari – s-au transmis invitaţii tuturor (telefonic, prin email sau prin viu grai). Din păcate, unii au dovedit că nu le pasă cum arată locul în care trăiesc. Din 30 de instituții publice invitate să sprijine proiectul, doar una a răspuns afirmativ. Încă o dată, copiii au strâns, iar adulţii s-au uitat. Cei mici le-au dat celor mari o lecţie: cea mai elementară lecţie de bun simţ. Astfel, după o săptămână de muncă, organizatorii au tras linie şi au adunat cifrele întregii acțiuni: peste 1.200 de voluntari, dintre care mai mult de 900 au fost școlari, au adunat în total 25.280 de kilograme (peste 25 de tone de deşeuri). Luni s-au alăturat campaniei de ecologizare un inspector general şi un director de şcoală, iar marţi şi miercuri au fost zilele cu cei mai mulţi voluntari implicaţi în proiect: aproape 600 de persoane – copii, tineri şi adulţi – au ecologizat 16 zone din capitala județului.
Cei mai mulți voluntari la „Decebal”
Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” a fost şcoala cu cele mai multe prezenţe în campanie – 5 participări în 4 zile (de marţi până vineri). A urmat Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria”, cu două participări, iar Colegiul Naţional „Decebal” a participat la curățenie cu cei mai mulţi voluntari – 150 de elevi şi profesori, şi a adunat cea mai mare cantitate de deşeuri dintr-o singură zonă – 5.120 de kilograme. În plus, cel mai mic participant la campania „Haideți să curățăm Deva împreună” a avut 5 ani. „<Haideţi să curăţăm Deva împreună!> a fost o acţiune de implicare socială în primul rând pentru sănătatea noastră, pentru toţi cei care vrem să respirăm un aer curat. A fost un proiect al tuturor celor care cred că în jurul nostru se pot întâmpla şi lucruri pozitive, atunci când fiecare este dispus să contribuie – chiar şi numai pentru o zi! Primăria Municipiului Deva şi Consiliul Local mulțumesc celor peste 1.200 de participanți la campania de ecologizare a orașului. Cei mai harnici dintre ei vor beneficia de călătorii gratuite cu telecabina pentru rudele și prietenii din alte orașe care vizitează Cetatea Devei și vor avea ocazia să fie primari sau viceprimari pentru o zi”, susțin organizatorii.






