glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrațieSport

Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea și dotarea Complexului Sportiv ”Michael Klein” din municipiul Hunedoara. Peste 63 de milioane Euro vor fi investiți în noul stadion

Guvernul României a aprobat, în ședința de ieri, 20.12.2022, indicatorii tehnico-economici pentru construirea și dotarea Complexului Sportiv ”Michael Klein” din municipiul Hunedoara.

Obiectivul va fi construit pe o suprafață de 37.207 mp, pe un regim de înălțime de S+P+3E (subsol + parter + 3 etaje), și va avea o capacitate de 10.100 de locuri (9.730 locuri pentru public, 50 pentru persoanele cu dizabilități, 195 locuri VIP și 125 pentru presă).

Prin proiect, se dorește realizarea unui teren de fotbal în conformitate cu regulile de suprafață FIFA și Ghidul UEFA pentru Stadioane de calitate, cu spațiu de gradene pentru spectatori, utilizat atât pentru meciuri oficiale, cât și pentru alte activități.

Complexul va cuprinde și vestiare dotate cu grupuri sanitare și camere de dușuri, grupuri sanitare pentru public, cabinet medical, birouri administrative, spații tehnice și de depozitare, zonă de restaurant, săli de conferință, sală de box, săli de forță și cardio, dar și spații destinate închirierii.

Pe lângă spațiile interioare, se va propune o nouă amenajare exterioară, prin care să se creeze zone de promenadă și de evenimente, precum și o parcare cu 435 de locuri. Terenul principal de fotbal va fi dotat cu nocturne, ecran de difuzare și tabele de scor electronice.

Valoarea totală a proiectului este de 313.785.691,12 lei, iar durata de proiectare și execuție este de 28 de luni.

Back to top button