Guvernul dă bani mai mulți pentru elevii premiați la olimpiade
Elevii din învățământul preuniversitar de stat din județul Hunedoara, care reușesc să obțină în anul școlar următor medalii la olimpiade și concursuri școlare, vor primi mai mulți bani din partea Guvernului. Executivul a decis să mărească sumele pe care le acordă ca recompensă elevilor pentru meritele obținute la competiții școlare. De asemenea, vor crește și stimulentele financiare pentru unitățile școlare de unde provin acești elevi.
Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Cabinetului Premierului Dacian Cioloș, Liviu Iolu. „Printr-o hotărâre a Guvernului se acordă premii mai mari pentru stimularea performanţei şcolare înalte. Aşadar, elevii din învăţământul preuniversitar care obţin premii şi distincţii la competiţiile şcolare, precum şi unităţile şcolare de provenienţă ale elevilor vor beneficia din acest an de stimulente financiare mai mari pentru performanţele lor. Astfel, pentru performanţele obţinute la etapa naţională se majorează cu aproximativ 25 la sută premiile individuale şi cu aproximativ 50 la sută premiile pe echipe. Măsurile aprobate vizează recunoaşterea şi stimularea înaltei performanţe obţinute de elevi în cadrul diferitelor competiţii şi se înscriu pe linia programelor Ministerului Educaţiei”, a spus Liviu Iolu. De exemplu, la etapa naţională, premiul I va fi de 150 de lei, premiul al II-lea – 115 lei. La etapa internaţională, categoria I desfăşurată la nivel mondial, medalia de aur, cu punctaj absolut, se va premia cu 12.550 de lei.





