glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Gloriile fotbalului românesc îl comemorează pe Mişa Klein

Astăzi se împlinesc 25 de ani de la tragica dispariţie a lui Michael Klein, iar oraşul său de suflet în care a cunoscut consacrarea sportivă, Hunedoara, a pregătit un amplu program de comemorare, inclusiv dezvelirea unei statui, lângă stadionul care poartă numele fostului internaţional român.

Programul manifestărilor organizate de Primăria municipiului Hunedoara şi Consiliul Judeţean Hunedoara a suferit unele modificări faţă de cel anunţat iniţial. Ziua dedicată lui Mişa Klein va începe cu tradiţionalul deja marş al suporterilor corvinişti la ora 12,30, iar la ora 13 va avea loc dezvelirea statuii căpitanului de legendă al Corvinului.

Colegii săi de la Corvinul şi de la Naţională vor juca în memoria lui

De la ora 15,30 sala „Constructorul” din Hunedoara (aleasă de organizatori pentru capacitatea mai mare decât a sălii stabilite iniţial) va găzdui cel mai aşteptat moment al manifestărilor, un meci între foşti jucători ai Corvinului şi componenţi ai mai multor generaţii ale echipei naţionale a României.

Astfel, pentru “gazdele” de la Corvinul Hunedoara vor evolua Remus Vlad, Ioan Andone, Ştefan Dubinciuc, Dumitru Gălan, Victor Oncu, Roger Bogdan, Dorin Nicşa, Constantin Dumitriu (IV), Romulus Gabor, Dorin Mateuţ, Florea Văetuş, Dan Colesniuc, Marcel Ştef, Dorin Stroia, Virgil Stoica, Ioan Bucur, Alexandru Păcurar, Daniel Dăscălescu, Mihai Dăscălescu, iar în echipa României vor fi prezenţi pe teren Bogdan Stelea, Florin Prunea, Cosmin Contra, Miodrag Belodedici, Gheorghe Popescu, Gino Iorgulescu, Sandu Boc, Dorinel Munteanu, Emil Săndoi, Toni Doboş, Ioan Zare, Dănuţ Lupu, Ionuţ Lupescu, Aurică Ţicleanu, Marcel Puşcaş, Rodion Cămătaru, Florin Răducioiu, Victor Piţurcă, Marcel Coraş şi Ciprian Marica.

Din păcate nu vor putea fi prezenţi Mircea Lucescu – artizanul marii echipe a Corvinului anilor ’80, Marian Ioniţă – portarul acelei formaţii de vis, Emerich Jenei sau Ion V. Ionescu “Jackie”. Vor participa însă la eveniment personalităţi din mai multe ramuri sportive, cum sunt Mircea Pascu – conducătorul clubului Corvinul în perioada de glorie şi fost preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, handbalistul Vasile Stângă – medaliat la Jocurile Olimpice din 1980 şi 1984 şi cetăţean de onoare al municipiului Hunedoara, Mihai Leu – campion mondial la box şi campion naţional de raliu, Cristian Balaj – fost arbitru internaţional de fotbal, la fel ca şi nume cunoscute din mass-media sportivă şi din alte domenii de activitate, oficialităţi locale şi judeţene.

Back to top button