glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Gimnastică. Felicitări din partea Președintelui!

Preşedintele Klaus Iohannis i-a trimis o scrisoare gimnastei Andreea Munteanu, de la CNS Cetate Deva, în care i-a transmis felicitări pentru medalia de aur obţinută la recent încheiatul Campionat European. „Stimată domnişoară Andreea Munteanu, Doresc să vă transmit felicitările mele pentru medalia obţinută la Campionatele Europene Individuale de Gimnastică Artistică de la Montpellier. Victoria dumneavoastră confirmă faptul că munca, ambiţia şi determinarea reprezintă secretele reuşitei. Sacrificiul personal este astfel răsplătit, iar dumneavoastră primiţi respectul cuvenit din partea comunităţii. Felicitări pentru tot ce aţi realizat, mult succes în continuare şi rezultate strălucite în viitoarele competiţii sportive”, se arată în scrisoarea transmisă de şeful statului gimnastei Andreea Munteanu, potrivit Administraţiei Prezidenţiale. Munteanu (16 ani) a câştigat, duminică, medalia de aur în finală la bârnă, la Campionatele Europene individuale de la Montpellier.

Back to top button