Gimnastica, de la performanţă la politic
Desigur, după contraperformanţa gimnasticii feminine româneşti la Mondialul de la Glasgow, era inevitabil să apară şi reacţii. Unele diverse, mergând de la opinii avizate şi propuneri de soluţii concrete (viabile sau nu, asta e altă discuţie) până la simplul şi necostisitorul dat cu părerea, venind din partea unor oficiali ai sportului românesc sau a unor oameni evident fără nicio legătură cu fenomenul. Mult mai puţin spre deloc s-a încercat analiza cauzelor care au dus la acest eşec, deloc venind neanunţat din neant, ci prefigurat de rezultatele din ce în ce mai slabe (Tokyo 2011 este un ultim exemplu la îndemână) ale acestei ramuri sportive cândva aducătoare a celor mai multe medalii la Jocurile Olimpice pentru România.
Mai multe întrebări decât răspunsuri
Din acest punct de vedere, reacţia lui Alin Petrache, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), este una de nelinişte îndreptăţită, pentru că întrebarea care se pune inevitabil e dacă nici gimnastica nu va mai aduce medalii la JO, atunci cine o va face?
Numai că scrisoarea deschisă adresată de Alin Petrache Federaţiei Române de Gimnastică ridică şi câteva semne de întrebare, plus o îngrijorare de o cu totul altă natură decât cea sportivă. Chiar în finalul acesteia, în care se cere „precizarea poziției antrenorilor Maria Bitang și Octavian Bellu în programul de pregătire, calificare și participare la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016”, transpare o posibilă dorinţă de „reglare a unor conturi” rămase neîncheiate după ultimele alegeri pentru preşedinţia COSR. Atunci, Petrache l-a avut drept principal contracandidat tocmai pe Octavian Bellu, care după aflarea rezultatului alegerilor a fost extrem de dezamăgit şi a anunţat chiar că se gândeşte la retragerea de la conducerea Lotului Olimpic de gimnastică. Alin Petrache, fost rugbyst de performanţă (rugbyul fiind sport neolimpic, să menţionăm) şi deputat PSD, a fost susţinut politic în acele alegeri de Victor Ponta şi partidul său, în presă apărând chiar acuze că „s-a avut grijă ca de la Federaţii să meargă la vot cine trebuie”, adică într-un fel sau altul au fost lăsaţi pe dinafară cei care ar fi votat cu Bellu sau Lipă şi strânşi la votare în special cei pro-Petrache. Aşa se face că Bellu, cu 45 de medalii olimpice în palmares, sau Elisabeta Lipă, multiplă campioană olimpică, au fost depăşiţi net la vot de un om venit din afara fenomenului olimpic!
Revenind la scrisoarea menţionată, remarcăm şi limbajul de lemn pe care îl credeam şi îl doream dispărut în anul 2015, regăsind aici „identificarea răspunderii fiecărui membru (al colectivului tehnic, n. red.) faţă de rezultatele obţinute” printre multe alte sintagme de acelaşi gen.
În fine, problemele reale aduse în discuţie sunt cooptarea în colectivul de antrenori a lui Nicolae Forminte, aducerea unui antrenor străin specialist în paralele şi nevoia includerii unui medic, preparator fizic, psiholog ş.a.m.d. în colectivul tehnic.
Găsite cauze, nu şi soluţii
Pentru a identifica motivele căderii atât de brutale din performanţă în mediocritate ale gimnasticii româneşti trebuie să ne întoarcem în timp şi la vorbele unui cuplu de antrenori care a făcut istorie pe plan mondial: Bellu şi Bitang. Într-un interviu acordat presei devene în preajma Jocurilor Olimpice de la Atena din 2004, unde s-a înregistrat ultimul succes major al României, cei doi au surprins prefigurând exact tabloul sumbru de acum. „Mai demult (referirea era la anii ’80) se făcea o selecţie adevărată: erau 60 – 70 de gimnaste valoroase în ţară, la lot veneau doar cele mai bune şi era uşor să alegi 6 sau 7 dintre ele. Acum sunt 7 – 8 de toate, ce selecţie să mai faci? Erau multe cluburi puternice în ţară, acum mai sunt doar câteva, pentru că nu mai sunt antrenori să lucreze pe un salariu de nimic, preferă să plece în străinătate. O să ajungem să ne bucurăm dacă luăm o medalie la Mondiale sau la Olimpiadă!”, spunea cu amărăciune Octavian Bellu. A vorbit atunci şi despre lipsa de la lot a unui doctor specializat în medicină sportivă (doctorul Ioachim Oană făcea voluntariat), pentru că nimeni nu venea să se izoleze de viaţa dintr-un oraş mare ca să lucreze permanent în Deva pentru banii puţini care se ofereau în gimnastică.
S-a schimbat ceva de atunci? Dacă da, nici într-un caz în bine. Lotul Olimpic de senioare s-a mutat de la Deva la Izvorani, dar şi acolo există aceleaşi probleme de izolare şi dificultatea găsirii unui medic, terapeut etc.; cluburi de gimnastică performante sunt tot mai puţine, antrenorii la ele sunt tot prost plătiţi, gimnaste valoroase din ce în ce mai greu de găsit. Marile speranţe (fără ghilimele) ale gimnasticii româneşti pentru JO de la Rio sunt Cătălina Ponor (care va avea 29 de ani în 2016!) şi Sandra Izbaşa (26 de ani), ceea ce vorbeşte de la sine despre cât de jos suntem valoric la ora actuală.
În ce priveşte propunerea de readucere a lotului României la Deva, să mă ierte actualul primar al Devei, dar asta este doar o declaraţie pur politică, plasată cu un scop evident electoral şi nu va rezolva absolut nici una dintre problemele enumerate mai sus cu care se confruntă gimnastica românească.
